Leonard Doroftei se va alatura marsului in memoria fostului rugbyst Alex Gradinaru

1485 Leonard Doroftei se va alatura marsului in memoria fostului rugbyst Alex GradinaruOrganizatorii marşului în memoria fostului rugbyst Alexadru Grădinaru, decedat în urma unei accidentări grave, au anunţat că fostul campion mondial la box, Leonard Doroftei, se va alătura caravanei, când aceasta va ajunge în apropierea oraşului Ploieşti.

Ultimul „meci“ pentru Alex Grădinaru

Medicul sportiv Laura Bara a declarat că aşteaptă cât mai multe persoane să se alăture celor care se află în caravana marşului. „Marşul a început ieri dimineaţă şi ne îndreptăm spre Braşov, unde dorim să ajungem sâmbătă.

Este posibil ca în Braşov să aibă loc şi un meci de rugby. Din Bucureşti au plecat trei persoane şi oricine este invitat să mai facă câţiva paşi. Leonard Doroftei ni se va alătura în această seară, lângă Ploieşti, pentru câţiva kilometri.

Sunt trei galezi care s-au implicat în toată această acţiune, mai avem un român care s-a stabilit în Ungaria. În zilele următoare se vor mai alătura şi alte persoane.

În Braşov ne vom întâlni cu părinţii lui Alex şi cu jucători de rugby, care au fost colegi cu Alex. Pe tot traseul purtăm cu noi un recipient pentru donaţii şi oricine doreşte poate să ne întâmpine şi să facă o donaţie„, a spus Laura Bara.

Traseul marşului, organizat de Asociaţia Pritenilor Rugbyului Românesc, va străbate o distanţă de aproximativ 170 de kilometri, între Bucureşti şi Braşov, această distanţă urmând să fie parcursă în cinci zile. Astfel, marţi au fost parcurşi primii kilometri, între Bucureşti – Ploieşti, urmând ca miercuri să se meargă pe traseul Ploieşti – Vălenii de Munte.

În cea de-a treia zi, marşul se va desfăşura între Vălenii de Munte şi Cheia, iar vineri se va merge de la Cheia la Săcele. În ultima zi a marşului, caravana va ajunge la Braşov, unde se vor opri la Stadionul „Metrorex”, echipa pentru care Alexandru Grădinaru a jucat timp de opt ani. Acolo, organizatorii au anunţat că ar putea avea loc un meci de rugby în memoria fostului sportiv.

Rugbystul echipei CSU Aurel Vlaicu Arad, Alexandru Grădinaru, în vârstă de 19 ani, a decedat în noaptea de 14 spre 15 iulie la o clinică din Oradea. Rugbystul s-a accidentat grav la 31 martie, în meciul cu CSM Ştiinţa Baia Mare. Alexandru Grădinaru a suferit o leziune medulară la nivelul vertebrelor C4-C5, iar în ultimele patru luni a fost a fost internat în mai multe clinici din ţară.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed