Azuga – Destinaţie pentru distracţie

1185 Azuga - Destinaţie pentru distracţieNici nu a început bine weekend-ul, că turiştii au şi luat cu asalt Valea Prahovei. Cea mai căutată staţiunea din acest sfârşit de săptămână pare a fi Azuga. Aici, unităţile de cazare de lângă pârtiile de schi sunt ocupate 100%. Rezervările au fost făcute din timp de pasionaţii sporturilor de iarnă, mai ales că pachetele includ cazarea a două persoane în cameră dublă, reduceri la schi pass-uri, dar şi alte facilităţi pentru recreere şi distracţie. Chiar dacă vremea s-a încălzit, pe pârtiile Sorica şi Cazacu se schiază în condiţii excelente. Administratorii au reuşit să înzăpezească artificial mai multe zone de pe domeniul schiabil, iar primii turişti care au ajuns astăzi în staţiune, au testat deja omătul. Telegondola funcţionează zilnic, între orele 9.00 şi 16.30, însă pe Sorica se poate schia şi după lăsarea serii, deoarece pârtia beneficiază de instalaţie de nocturnă. Având în vedere gradul de ocupare de la unităţile de cazare situate la baza domeniului schiabil, în weekend, toate instalaţiile vor funcţiona la capacitate maximă.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed