Intrecerea mondiala de escalada pe gheata – gazduita cu succes de Busteni

1118-516x320 Intrecerea mondiala de escalada pe gheata - gazduita cu succes de BusteniPentru al saselea an la rand, la Busteni s-a desfasurat o etapa de Cupa Mondiala de escalada pe gheata, insa, de data aceasta, a avut loc si finala Campionatului Mondial de escalada pe gheata.

Evenimentul a fost organizat la sfarsitul saptamanii trecute, intre 4 si 6 februarie, de catre Clubul Alpin Roman, condus de presedintele Dan Vasilescu, in parteneriat cu Federatia Romana de alpinism si escalada si cu Primaria orasului Busteni.
S-au desfasurat probele de dificultate, in finala Campionatului Mondial, si de viteza, la penultima runda din Cupa Mondiala.
La intrecerea masculina de Cupa Mondiala, sportivii din Rusia au dominat categoric, in finala concursului calificandu-se numai reprezentanti ai acestei tari. Victoria i-a revenit lui Pavel Gulyaev, urmat de Alexey Vagin si de Pavel Batushev.
Si in proba feminina de viteza tot sportivele din Rusia s-au situat pe locurile fruntase, Natalya Kulikova adjudecandu-si victoria, in urma sa, pe podiumul de premiere, situandu-se Maria Tolokonina si Nadezhda Gallyamova.
In faza finala, intre primele opt sportive, s-a calificat si una dintre cele doua reprezentante ale Romaniei la acest concurs, Cristina Pogacean. Aceasta a pierdut, insa, in sferturile de finala, incheind, in cele din urma, pe un onorabil loc sase, dupa cele cinci sportive din Rusia. Ioana Ionita s-a situat pe locul al zecelea.
Finalele Campionatului Mondial s-au disputat duminica. La masculin, sud-coreeanul Hee Yong Park a reusit sa-l depaseasca pe austriacul Markus Bendler, fostul detinator al titlului mondial, care a participat, anul trecut, pentru Clubul Alpin Roman, clasat, acum, pe pozitia secunda. Pe locul al treilea s-a situat ucraineanul Yevgen Kryvosheytsev.
Din tara noastra a participat Lilian Ungureanu, care a incheiat concursul pe locul 42.
In cadrul intrecerii feminine, medalia de aur a fost obtinuta de italianca Angelika Rainer, pe urmatoarele doua pozitii situandu-se Woon Seon Shin, din Coreea de Sud, si Anna Gallyamova, din Rusia. Pentru Romania a participa Ioana Ionita, care a incheiat pe locul 18.
Invingatorii Campionatului Mondial au fost recompensati cu 1.000 de euro fiecare, in vreme ce castigatorii etapei de Cupa Mondiala au primit cate 600 de euro.
Petre APOSTOL

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed