Parteneriat european România – Austria – Ungaria

1331 Parteneriat european România - Austria - UngariaCine a spus ca instituţiile de învăţământ din municipiul Câmpina nu se implică în proiecte şi activităţi extrascolare s-a înşelat. Un exemplu clar că învăţământul din urbea noastră creşte, este proiectul European pe care Grup Şcolar Energetic Câmpina îl desfăşoară în această perioadă.
Proiectul „Conflict Corner-prevention and resolutions of conflicts of teenagers” (Prevenirea şi rezolvarea conflictelor la adolescenţi) este iniţiat şi sponsorizat de Fundaţia ERSTE din Austria în colaborare cu Interkulturelles Zentrum şi VČELÍ DOM, Slovacia.

Scopul proiectului este să îi ajute pe elevi să îşi dezvolte capacităţile de rezolvare a conflictelor şi să poată identifica sursele acestora (stereotipurile, diferenţele  culturale, religioase) folosind tehnicile învăţate în timpul workshop-urilor realizate în timpul schimburilor de experienţă.
In perioada 18-21 octombrie 2010, echipa de proiect formată din şase elevi şi doi profesori ai liceului Energetic, s-a deplasat la liceul HTL-Mossingerstrasse-Secondary Technical School, din Klagenfurt-Austria.
Elevii care au participat la această reuniune de proiect au fost cazaţi în familii gazdă, iar programul a cuprins atât workshop-uri legate de tema proiectului, cât şi vizitarea obiectivelor turistice importante.
In perioada 16-19 ianuarie 2011, echipa de proiect a fost în capitala ţării vecine, Ungaria, pentru a doua reuniune de proiect.
Coordonatorii proiectului din Budapesta au organizat un program bogat pentru a putea cunoaşte cât mai bine atât şcoala II Rakoczi Ferenc-Secondary School, cât şi frumuseţea capitalei Ungariei.
La începutul lunii martie, 7-10 martie 2011, vine şi rândul Liceului Energetic să fie gazdă pentru partenerii de proiect din Austria şi Ungaria.

Prof. coordonator Stoicescu Denisa
Prof. colaboratori Păunescu Cristina şi Stoicescu Cristian

SURSA: http://ziaruloglinda.blogspot.com

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed