Schimb de experienţă cu Germania

1609-432x320 Schimb de experienţă cu GermaniaGrupul Şcolar Forestier din Câmpina este implicat într-un proiect prin intermediul căruia se urmăreşte schimbul de experienţă cu o fundaţie din Germania. După ce partenerii, Senior Experten Service, au avut ocazia să vadă ce înseamnă orele de curs în această unitate de învăţământ, au fost invitaţi şi la un program artistic pro ecologie. Din cadrul acestui parteneriat a făcut parte şi Şcoala Matei Basarab din Brebu, şi ea implicată de-a lungul anilor în multe activităţi ecologice. Poeziile despre natură, mesajele de salvare a planetei exprimate prin glasul copiilor pot fi învăţare de minte pentru noi toţi.

httpv://www.youtube.com/watch?v=Wn6VxIJ9sxM

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed