Cu viaţa mea apăr viaţa!

1224-431x320 Cu viaţa mea apăr viaţa!Şapte echipaje formate din elevi de la şapte unităţi de învăţământ din Prahova au participat astăzi la etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Elevii au susţinut mai întâi o probă teoretică în vederea înţelegerii cât mai exacte a procedeelor ce urmau să le aplice la proba practică. Au urmat cele două probe practice, respectiv transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură şi ochii acoperiţi, într-un raion cu obstacole, contaminat. În plus, prin astfel de manifestări, pompierii urmăresc să dezvolte spiritul civic şi implicarea oamenilor în salvările semenilor lor atunci când situaţia o impune.

httpv://www.youtube.com/watch?v=ZFWN2RQBIAE

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed