„Finul Pepelei cel isteţ ca un proverb”

ANTON PANN 

(1797 – 1854)

„S’a născut la 1797 in Sliven din Bulgaria. Tatăl sĕu era căldărar. După manualele de literatură română, la 1812 fu luat rob dimpreună cu familia de Ruşi şi dus în Rusia de sud. Dar A.Pann ne spune că la 1828 [la] Braşov a tradus în româneşte pe „Doamne milueşce-ne”, cântat de el ruseşte la 1810. Deci, la acest an era deja în Rusia. Aci intră în armata rusă şi servi ca musicant. Disgustat de asprimea muscăléscă, trece prin Galaţi în Muntenia şi se stabilesce în Bucurescĭ „Cunoscând bine musica vocală şi instrumentală şi limbele : slavonă, turcă, grécă şi română”, să susţine „cântând pe la biserică orientală pe la viverse mănăstiri”. Deja la 1819 era [cantor] [291] de musică bisericească, cum se vede dintr-un „axion” tipărit în acest an. La 1828 îl vedem „Cantor în Braşov la biserica cea mare din Schei”. Aci face cunoscinţă cu renumitrul scriitor popular Ion Barac, care deja publicase pe Arghir şi Elena şi Răsipirea Ierusalimuluĭ. Pentru-ce a părăsit Bucurescĭ şi pe urmă Braşovul, nu ne privesce, destul că la anul 1830 îl vedem iarăşi în Bucurescĭ, unde se intituléză „profesorul de musică al şcòleĭ naţionale din Bucurescĭ”. Înainte de a merge la Braşov, nu tipărea decât calendare şi cărţi de musică bisericéscă; de la acest timp, inspirat desigur de scrierile lui Barac, a început să scrie şi [să] publice poesiĭ profane. La 1830 tipăreşce „versuri musicesci”, ce se cântă la Crăciun, adăogând la fine şi câte-va poesiĭ profane, care socotia că „nimănui nu-ĭ va fi spre vătămare”:

Deci cine le primeşce
I-le închin prieteneşce
Iar cui nu vor fi să-i placă
Tacă şi de vorbe’n vĕnt oleacă.

La 1831 publică o nouă colecţie de poesiĭ profane, parte originale, parte streine, mai ales de ale lui Alecu Văcărescu, cu următoarea observaţie:

De veţi găsi vre-o vină
Îndreptaţi fără pricină
Însă numai pe-ale vòstre [291 bis]
Şi lăsaţi pe ale nòstre.

Pe la 1834 A.Pann era încă tot „profesorul de musică vocală al şcòlelor naţionale din Bucurescĭ”. El scriind într’una şi fiind lipsă de tipografii, de pe la 1843 începe a-şi întocmi o tipografie proprie, pe care-o desăvârşesce abia la 1846; De aci înainte, tòte cărţile sale următòre şi-le tipăreşce în tipografia sa. La 1845 îl vedem profesor de musică în Seminarul Sfintei Mitropoliĭ. De la 1849, A.Pann nu mai subscrie „profesor de seminar” probabil intervenind revoluţia, seminarul fu închis. La 1849 A. Pann, fiind greu bolnav de răceală, îşi face „Adiata” (testamentul) în versuri, începând :

Am fost prunc, mĕ vĕdui june
Mai pe urmă şi cărunt,
Şi acum vârsta mea să pune
La cincĭ-decĭ şi trei anĭ punct.

Scăpat de bòlă, la 1854 sĕ îmbolnăvi de tifos şi la 4 Noembre acelaşi an mòre, fiind înmormântat [la] biserica Lucacĭ. La 1854, 20 August, puţin modificat, [testamentul] începea:

Am fost prunc, mĕ vĕdui june
Mai pe urmă şi cărunt,
Şi acum vârsta mea să pune
L’ani cincĭ-decĭ şi şapte punct.

Testamentul sĕ sfărşeşte prin următorul epitaf, scris de el [292] în prima adiată, cu un mic adaos, în a doua ďi care fu gravat pe piatra-i mormĕntală din Lucacĭ:

Aici s’a mutat cu jale,
În cel mai din urmă an,
Cel ce, în cărţile sale
Sĕ subscrie Anton Pann.
Acum mâna-i încetéză,
Ce la scris mereu şedea
Nopţi întregĭ nu mai lucréză,
La lumină, cărţi să dea.
Împlinindu-şi datoria
Şi talantul ne-ngropând,
Şi-a făcut călătoria,
Dând altor, în lume, rĕnd.

*****

DEDICATIE DE SUFLET:

Fiindcă în 29 IULIE 1948  s-a cântat pentru prima dată Imnul „DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”  (pe versuri de Andrei Mureşan, muzica Anton Pann) în Parcul Zăvoi din  RÂMNICU VÂLCEA, doresc să-i închin, cu adâncă venerație, acestui înţelept „finul Pepelei cel isteţ ca un proverb” cum l-a botezat Voievodul Limbii Româneşti, Mihai Eminescu, în poemul „Epigonii” cîteva strofe ce ni-l păstrează viu în amintire (vezi mai jos).

Si pentru ca că mi-a fost un „dascăl iubit” am compus o melodie, în stilul şi moda care se cerea pe atunci – „Câţi ibovnici am avut„, ( muzica şi versurile-mi aparțin), alături de o dedicaţie de suflet, doua melodii inedite ale compozitorului „genialul ANTON PANN” interpretate de solista Rodica Anghelescu de la Ansamblul „Ciocârlia” al M.A.I. – înregistrate cu Orchestra Naţională de Folclor RADIO, sub bagheta maeştrilor ŞTEFAN BUCUR şi PARASCHIV OPREA.

Scriitor-Compozitot

Marin VOICAN-GHIOROIU

Rodica Anghelescu – Catii ibovnici am avut

Asculta mai multe audio populara

Rodica Anghelescu – Pana cand nu te iubeam

*****

Epigonii, Mihai Eminescu.

„S-a dus Pann finul Pepelei
cel  isteţ ca un  proverb”

ASCULTÂND PE ANTON PAN
şi-a  lui  vorbă înţeleaptă

Drag poet, te-am aşteptat
Suntem tot cum ne-ai lăsat:
Să mai stai cu noi la sfat.
Mai săraci… ca şi-nainnte,

…Cum se vede, n-ai plecat,
Cu speranţe ne-mplinite.

Trag cortia ca pe-o spumă,
Totu-i viu ca şi-altădată…
Gluma dacă-i spusă bine –
Cu plăcere e gustată.

Vorba prinde să se lege,
Descreţind a noastre frunţi…
Veţi petrece, se-nţelege…
Dacă sfatul bun mi-asculţi..

*       *       *

Într-un colţ, la masa lui,
Anton Pann e-ngândurat…
Crâşmăriţa îl întreabă:
–   Vri să bei, ori de mâncat?
–   Fată dragă, tu pricepe!…
Pe aici de când n-am dat,
Aţi rămas cum v-am lăsat.
„La român, precum se ştie,
Mâncarea e fudulie,
Iar să bei…, e-o veselie.”

…………………………………

Strigă unu-n gura mare:
„Frate drag, sunt mort de foame!
… N-am nici după ce bea apă.”
Altu-i spune cu-ngâmfare…
De-l lasă cu ochii-n soare:

– Măi amice, linge sare
După aia să bei apă,
Şi de foame o să-ţi treacă.

Atunci, îl întreb şi eu:
– Nene Pann, pe timpul tău…
Era bine ori mai rău?

– He-he!… vreme trece, vreme vine;
N-a fost rău dar nici prea bine.
„Cel care avea bucate
Şi mânca pe săturate…
Destinat să ne conducă;
Ne-ndemna: Treceţi la muncă!”

Românul care credea
Că s-ar mai schimba ceva,
Cu speranţă-l întreba:
– Cum se face, vezi mata:
Eu trudesc, dar nu sporesc,
Tot pe hoţ să-mbogăţesc?

– Omule, când te-ai născut,
Bag de seamă, -ai fost ursit:
„Să tragi ca un bou în jug;
Veşnic banii nu-ţi ajung;
Hangarale-ai să plăteşti,
Şi n-ai să te pricopseşti.”

– Cum se face, maestre Pann,
Că avem din an în an…
Bucurii în vorbe alese?!
Din ce spun, nimic nu iese.

– Proverbul, cum glăsuieşte…
Nu-l şti?! Ia fârtate şi citeşte:
„Hoţul… tot făgăduiueşte,
Iar prosul trage nădejde.”

– Ce să  fac? Am scăpătat:
Din sărac sunt mai sărac…
– În „Povestea vorbii” ziceam:
„De priveşti la pehlivan,
Care e zgârcit la ban…
Că-l adună, -l chibzieşte,
Şi punga mereu îi creşte.”
N-ai să-l vezi nicicând sărac;
Tot ce-adună, bagă-n sac.

– Nu-nţeleg, cum să-l adun?!…
Banul nu-l văzui nicicum:
Zice Stan plin de mirare,
Şi aprinde-o lumânare;
Toată casa scotoceşte –
Nicio para nu găseşte.

– Domnu’ Pann, te rog, fii bun:
De unde banu’ s-adun?
– Stane,-ascultă la ce-ţi spun:
„Banii nu-i găseşti pe drum,
Sunt  în crâşmă şi la birt…
Pe unde i-ai cheltuit”.
Când de necaz petreceai…
Chibzuinţă nu-mi aveai,
Şi la Dumnezeu strigai:
„Iar mă-mbăt şi-mi merge bine,
Cade cârciuma pe mine…
Sări nevastă şi mă ţine,
Că mai am vreo trei clondire!”
…Cum ziceai? „O viaţă am!
Dacă-i bal, să fie bal…”
Şi n-agonisişi un ban.

– Auzi bre!… să fiu avut,
Ce ar trebui făcut?

– Dacă ai să vinzi în târg,
La preţ să ţii cât mai mult:
„Dai sarmaua, iei paraua”.
Să nu faci ca Nătăfleaţă!…
Care-a dat boii pe-o raţă.
„He-he!… dacă ochii îi căscai,
Pagubă-n pungă n-aveai”.

– Coane Pann, poftim de bea!
Vorba ta nu este rea…
Am s-o iau de-nvăţătură
Strigă Tase, -ăl bun de gură:

– Dacă-o-nveţi, e foarte bine,
Cap să ai şi minte, -o ţine…
Şi să asculţi la mine:
„Orice muncă e uşoară…
Dar practica te omoară.”

– Drept să spun, efendi Pannu:
De muncit… este tot anu’…
Dar pentru-a câştiga  banu’
Nu sta, omule, la sfadă!
A grăit crâşmaru,-n grabă,
Care şi-a văzut de treabă.

– Unora le cântă cucu…
Numai mie-mi urlă lupu’ –
Se tot vaită un chefliu:
– Dacă te trezişi târziu.
„Cucu’ nu-l poţi asculta…
Fiindcă dormi prea mult, mata.”

…………………………………

Lelea ţândră şi flămândă,
Care se plimbă pe luncă…
Nu cu furca-n brâu să toarcă;
Dragoste-i place să facă…

Ca de şarpe e muşcată,
La ureche i s-apleacă:
–  Maistre Pann, eşti bun de plată!
Dacă vrei să te ascult,
Cinsteşte-mă cu-un vermut.
– „La iubit te duce capul,
Dar nu ştii să-mpungi cu acul”.

– Te cinstesc…, sete de ai,
„Numai năravul să-l dai!”
Dacă tu m-asculţi pe mine,
Toată vara-ţi merge bine.

„Snoava-i bună şi nu-i rea…
Când presari piper pe ea”.
Mai o cobză, un ţambal…
Dacă-i bal, să fie bal!

………………………………….

„Ascultă cucul când cântă,
Dar apucă-te de muncă!”

În loc de epilog

Marele Pann… de-ar fi ştiut,
Cum roata vieţii s-a-nvârtit;
Vă spun cinstit: „Ar fi-nlemnit!”
Azi  pe scena vieţii cântă
Lupii aclamaţi de turmă…
„De-aia nu găsiţi de muncă!”
Ne-ar spune cel înţelept:
„I-aţi ales să vă conducă,
Cu minciuni v-au tras în piept”.