George PETROVAI – „Stihuri din lumina” (I)
De ziua ta
De ziua ta eu mi-aş dori un pat de flori să-ţi dăruiesc, ca doru-mi îmbătat de crini cu dorul tău să-l nemuresc. Un veac de veacuri noi să fim un dor şi-o singură simţire, duioasă pildă cum din clipă eternu-şi smulge chip şi fire. Dar m-amăgesc cu vise vane că s-ar putea ce-i peste poate, când tu eşti tu şi eu sunt eu şi totu-n tine ne desparte. Când pod de gheaţă se-arcuieşte din inima-ţi îngeruită, cum pot ajunge eu la ea pe puntea mea din dor croită? Se zbat în mine muribunde nădejdi cu jenă otrăvite – fii, dar, regină mai departe peste visările smintite!
*****
Din depărtări
Din depărtări fără sfârşit o stea-şi trimite pâlpâirea spre lumea mea de-nsingurat unde-s doar eu şi-nchipuirea, un suprarai fără hotar şi fără pomi ce rodu-şi poartă în joc de amăgiri menite a fi în om păcat şi soartă… Lumina stelei mă-ntristează cu strălucirea-i evazivă – în ea pe tine eu te văd când inocentă, când parşivă. Acuma c-ai plecat, îmi pari o stea ce fu şi nu mai este şi care stinsă mai demult, de morţi stelare dă de veste.*****
Şcoala fluturilor
M-am uitat la doi fluturi ce se urmăreau şi se hârjoneau şi de la ei am învăţat cum să înot în oceanul amiezii, mai ʼnainte ca bărcuţa timpului să naufragieze pe acea insulă sau continent sau planetă, unde doar noaptea fără hat are drept de vot într-o lume de rahat orbită de lumina reclamelor şi a bombelor doldora de iubirea neantului. De ne-om întâlni – lumina mea – te-oi învăţa şi pe tine ce mi s-a predat la şcoala fluturilor.
==================
George PETROVAI Sighetul Marmaţiei, 3 august 2011Partajează acest conținut:
Publică comentariul