George PETROVAI – “Stihuri din lumina” (II)

Fecioara Maria

Au fost acele vremuri
de Duh străluminate,
când viul moartea-nvinse
prin crez şi puritate,

când taina nepătrunsă
din cer se pogorî
spre-a omului salvare,
cum Tatăl hotărî…

Ca totu-n tot să pară
uman şi transuman,
ştiut fiind că omu-i
un sceptic şi-un duşman

cu el şi toţi ai lui,
menită fu Maria
– din Nazaret fecioară –
să afle bucuria

că-i sfânt potir matern,
prin naşterea Acelui
ce-n lume coborâse
ca Uns, etern egal doar Lui.

O, maică preacurată
şi pururea fecioară,
fii pentru noi sărmanii
ce-ai fost şi-odinioară:

Fii focul din inimi
şi-al dragostei jar,
fii mamă duioasă
şi fă ce-ai făcut iar!

Lumina mamei

Flămând de dragoste
– o, mamă –
te-am căutat la răsărit
şi cu lumina m-am hrănit,
ca-n ţesătura-i nevăzută
să dau de-acea nuanţă
ce-n toate tu erai
când te aveam
şi mă aveai.

Toropit de căldură
şi-ngreunat de lumina
sorbită fără măsură
(de-a valma infraroşii
şi ultraviolete),
deodată-n miez de zi
am aţipit
şi-am tot dormit
– cu gândul la laptele supt
din dulcea ta lumină –
până-n amurg,
când soarele se săturase
de lenta furişare
prin hăţişurile norilor
şi-şi azvârlise
bătrâna resemnare
şi purpura de împărat
în oceanul alternanţei
dintre zi şi noapte.

Atunci
– orbecăind în întuneric –
tare-aş fi dorit
de diogenicul opaiţ să dau
ca să-ţi sărut lumina
cu lumina mea –
o, mamă.

Noi doi

Suntem o lume şi mai bine
de când din jumătăţile noastre
făcut-am un întreg
fără cusur
şi fără egal,
după ce ani şi ani
am trăi neştiutori
unul de altul,
doar sperând şi stăruind
în dobândirea adevărului
despre fericirea împlinirii
prin topirea-n celălalt.

Iar acuma,
când tu eşti eu şi eu sunt tu,
prea puţin îmi pasă
de lumile paralele
în care viul
– poluat şi iradiat –
moare înainte de-a se naşte.

Oh, clipe grele-n veşnicii,
ucideţi-mă
mai ‘nainte ca gelozia voastră
să-mi ucidă fericirea!

 ===========

George PETROVAI

Sighetul Marmaţiei,

15 august 2011