Traditionalul Marş la Crucea Eroilor de pe Caraiman (video)

15-447x320 Traditionalul Marş la Crucea Eroilor de pe Caraiman (video)Una dintre cele mai spectaculoase acţiuni de comemorare a eroilor căzuţi în Primul Război Mondial,a avut loc în acest weekend la Crucea Caraiman din Bucegi. Membrii asociaţiei Tradiţia Militară, împreună cu cluburi înfrăţite, au efectuat un marş de la Sinaia Cota 2000-Piatra Arsă-Vârful Omu-Drumul grănicerilor,  până la Crucea Caraiman, la 2300 de metri altitudine. Evenimentul a început în centrul oraşului Buşteni cu depunere de coroane. Turişti şi localnici au admirat costumele şi spectacolul oferit de militarii români şi austrieci. Sus, pe platoul Bucegi, ceremonia a început cu o slujbă religioasă în memoria eroilor patriei, apoi a continuat cu depuneri de coroane. În semn de cinstire, la baza Crucii Caraiman, a fost arborat un steag lung de 30 de metri. Crucea de pe Caraiman este un monument unic în Europa. A fost construit între 1926-1928 pentru a cinsti memoria eroilor căzuţi în primul război mondial.

httpv://www.youtube.com/watch?v=mS6Dfiwg8F0

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed