Roxana Iliescu, prezentatoare la Sinaia Forever

Roxana Iliescu, realizatoarea emisiunii “Săptămâna mondenă!” (B1 TV), va fi alături de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, gazda vestitului festival “Sinaia Forever”, ce se va desfăşura în perioada 23-25 septembrie.

1157 Roxana Iliescu, prezentatoare la Sinaia Forever

14 Roxana Iliescu, prezentatoare la Sinaia Forever

Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia

Cei doi îi vor invita vineri, de la orele 20.00, pe scena amenajată în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia pe membrii trupelor Bere Gratis, Cargo, Alexandru Sveţ Band şi Dalma& Band. Sâmbătă, de la acceaşi oră, vor susţine show-uri Ştefan Bănică Jr, Mircea Vintilă&Brambura, Casa Presei (solist vocal Robert Turcescu), Vama lui Tudor Chirilă.

Accesul la spectacole este gratuit. Festivalul se află la cea de a 18 a ediţie.

SURSA: http://www.click.ro

 

Mii de turişti sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la Sinaia, unde are loc festivalul anual ”Sinaia Forever”. Organizatorii au pregătit participanţilor tot felul de surprize: de la concerte în aer liber până la degustări de mâncăruri şi băuturi tradiţionale româneşti.

Anul acesta festivalul ”Sinaia Forever”, ajuns la ediţia a XVIII-a, se desfăşoară sub sloganul ”La 4 ace”. Organizatorii îşi propun ca festivalul să fie un demers care promovează cultura şi bunul gust. Cu ocazia acestui eveniment vor fi organizate ateliere în cadrul cărora participanţii vor învăţa ce înseamnă respectul faţă de sine, faţă de ceilalţi, faţă de societate şi faţă de natură. Participanţii vor putea afla câte ceva despre istoria oraşului Sinaia şi a festivalului, care este brand-ul acestei staţiuni. Iubitorii sporturilor se pot căţăra pe panoul de escaladă şi pot asista  la competiţiile de şah, karate, role şi tenis de masă.

În cadrul festivalului va fi amenajată o zonă special dedicată îndrăgostiţilor, unde cei care iubesc se pot căsători pentru o zi sau pot face declaraţii de dragoste. În fiecare an mii de turişti şi localnici au participat la festivalul de la Sinaia Pe întreaga perioadă de organizare şi desfăşurare a festivalului accesul autoturismelor pe bulevardul din centrul oraşului este interzis, circulaţia urmând a se desfăşura doar pe varianta DN1. Pe Bulevardul Carol I circulaţia va fi închisă începând de miercuri, 21 septembrie, ora 14,00 până luni, 26 septembrie ora 06,00, iar pe strada Octavian Goga circulaţia va fi închisă de joi, 22 septembrie, ora 08,00 până duminică, 25 septembrie ora 24:00. (Mara Anton)

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed