Stiri Sinaia
amenajat, amp band, b1 tv, Cargo, de dragoste, desf, din, edi, festival, Festivalul, festivalului, Forever, gazda, Gratis, iliescu, istoria, mâna, mii, mircea, nic jr, Oprea, orele, pot, pot c, primarul, robert turcescu, rora, roxana, Roxana Iliescu, sinaia forever, vama, vor
Mihai Mircea Totpal
0 Comentarii
Roxana Iliescu, prezentatoare la Sinaia Forever
Roxana Iliescu, realizatoarea emisiunii “Săptămâna mondenă!” (B1 TV), va fi alături de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, gazda vestitului festival “Sinaia Forever”, ce se va desfăşura în perioada 23-25 septembrie.

Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia
Cei doi îi vor invita vineri, de la orele 20.00, pe scena amenajată în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia pe membrii trupelor Bere Gratis, Cargo, Alexandru Sveţ Band şi Dalma& Band. Sâmbătă, de la acceaşi oră, vor susţine show-uri Ştefan Bănică Jr, Mircea Vintilă&Brambura, Casa Presei (solist vocal Robert Turcescu), Vama lui Tudor Chirilă.
Accesul la spectacole este gratuit. Festivalul se află la cea de a 18 a ediţie.
SURSA: http://www.click.ro
Mii de turişti sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la Sinaia, unde are loc festivalul anual ”Sinaia Forever”. Organizatorii au pregătit participanţilor tot felul de surprize: de la concerte în aer liber până la degustări de mâncăruri şi băuturi tradiţionale româneşti.
Anul acesta festivalul ”Sinaia Forever”, ajuns la ediţia a XVIII-a, se desfăşoară sub sloganul ”La 4 ace”. Organizatorii îşi propun ca festivalul să fie un demers care promovează cultura şi bunul gust. Cu ocazia acestui eveniment vor fi organizate ateliere în cadrul cărora participanţii vor învăţa ce înseamnă respectul faţă de sine, faţă de ceilalţi, faţă de societate şi faţă de natură. Participanţii vor putea afla câte ceva despre istoria oraşului Sinaia şi a festivalului, care este brand-ul acestei staţiuni. Iubitorii sporturilor se pot căţăra pe panoul de escaladă şi pot asista la competiţiile de şah, karate, role şi tenis de masă.
În cadrul festivalului va fi amenajată o zonă special dedicată îndrăgostiţilor, unde cei care iubesc se pot căsători pentru o zi sau pot face declaraţii de dragoste. În fiecare an mii de turişti şi localnici au participat la festivalul de la Sinaia Pe întreaga perioadă de organizare şi desfăşurare a festivalului accesul autoturismelor pe bulevardul din centrul oraşului este interzis, circulaţia urmând a se desfăşura doar pe varianta DN1. Pe Bulevardul Carol I circulaţia va fi închisă începând de miercuri, 21 septembrie, ora 14,00 până luni, 26 septembrie ora 06,00, iar pe strada Octavian Goga circulaţia va fi închisă de joi, 22 septembrie, ora 08,00 până duminică, 25 septembrie ora 24:00. (Mara Anton)
Partajează acest conținut:



Publică comentariul