Foamea de iubire

Bărbatul îndrăgostit
nu ştie ce-i teama
în astă lume strâmbă…
n-o vede şi n-aude
cât e de prinsă-n haos
şi cât e de tălâmbă…

Păşeşte printre nouri
şi calcă printre stele
privind doar o cometă,
fără să vadă-n juru-i
cum altele-l urmează
în dans cu piruetă…

I-adulmecă mirosul
şi îi sărută trena
în mersu-i de regină
şi-i fericit sărmanul
că l-a atins în fugă
cu mâna ei prea fină…

Priveşte cu-ndrăzneală
la cei ce trag ocheade,
e gata pus pe harţă,
nici nu mai ţine seamă
de vreun precept ori lege,
nicicum de vreo povaţă…

Bărbatul îndrăgostit
se teme mult de „foamea”
ce-l roade zi şi noapte,
când nu se poate-atinge
de-a sa cometă dragă
ca să-i vorbească-n şoapte,

s-aline dorul gurii
ce setea îi alungă,
să-i susure-n ureche,
poate, legende, glume
sau vorbe de iubire
ori vreo poveste veche

cu dorul fierbinţelii
din dulce-mbrăţişare,
în prag sau miez de noapte,
când sânii prinşi în palme
par fructele pierzării,
cele mai dulci şi coapte…

Iar foamea de iubire,

e cea mai dulce foame
când masa e servită,
când trup cu trup se-mbină,
se-ngemănează inimi
şi EA e fericită…