Distins şi drag prieten,

De ceva timp mă gândesc la această temă „PLEDOARIE PENTRU SCRISOARE” , şi mi-am dat seama că „scrisoarea” ca mijloc de legătură dintre  oameni a jucat de-a lungul istoriei un rol însemnat, iar astăzi, chiar dacă tot mai puţini o folosesc, afirm cu mâna pe inimă că nu şi-a pierdut nici importanţa, nici farmecul ce-a făcut-o să fie păstrată sub pernă, în sân, în cartea de pe noptieră, în sertarul sufletului şi, de foarte multe ori a consfinţit în pagini de cărţi celebre un trecut al celor care s-au iubit, care şi-au dorit binel.  Tot în plicul adus de poştaş s-au găsit şi cuvinte otrăvite, renunţarea, ameninţarea ori veşti triste, dar de cele mai multe ori anunţau petreceri, aniversări, sărbători tradiţionale, fiindcă tot ce înglobează în conţinutul şi esenţa ei a reuşit să mă facă a lansa un ciclu de câteva episoade, pe care le adresez cititorilor mei şi le doresc lectură plăcută. Eventual mi-ar face mare plăcere ca să se stabilească un dialog între scriitor-cititor spre a descoperi cât mai mult din tainele scrisorii secrete, deschise, adorată, aşteptată, căutată cu disperare de oamenii legii ca să fie judecaţi cei care se foloseau de scrisul cu cerneală simpatică (ascunzând secrete capitale), şi multe alte forme ce le-a îmbrăcat misiva (vinovată-nevinovată), dorită, hulită sau venerată.

Cu deosebită preţuire şi înaltă consideraţie, Marin Voican-Ghioroiu.

„Pledoarie pentru scrisoare”

…Chiar, de când n-ai mai primit o scrisoare? Aşa-i că-ţi este dor să mai auzi cum bate-n poartă poştaşul, iar tu să alergi în fugă să iei plicul fermecat.

–                      „Doamne, de când nu mi-a mai scris!… Ce veşti îmi trimite?” Şi cu mâinile tremurând de-o emoţie nostalgică, fără să mai ai răbdare, deschizi plicul îndată, uitând să-i mulţumeşti „confidentului”, când ochii tăi senini ca azurul cerului au şi lăsat să cadă o lacrimă fierbinte pe fila scrisă cu dragi cuvinte de la cel pe care-l aştepţi să vină în prag de zori, ca să te  strângă-n braţe.

–                      Dar primesc şi acum destule mesaje virtuale…

–                      Şi cum le pui sub pernă ca să-ţi fie somnul lin şi cel iubit, aproape?

–                      …Aşa-i, ai multă dreptate! Ce păcat, a dispărut căldura aceea inexplicabilă care-mi furnica degetele la atingerea filei, iar când un miros suav de parfum lăsat de micuţele petale, ce-mi erau dăruite din floarea „NU MĂ UITA!” , caveau un preţ inestimabil pentru un suflet cuprins de patima iubirii sincere.

–                      N-ai vrea să ridicăm voalul amintirilor şi să călătoreşti puţin în lumea acelor vise ale vieţii tale?

–                      Aş încerca, m-ar face să evadez pentru câteva momente din cotidian… Crezi că merită?

–                      Atunci nu ai decât să asculţi vibraţia inimii şi… asta o vei simţi când pleoapele au să se lase uşor pese globii ochilor dornici de-a vedea lumea vrăjită a cuvintelor ce răsăreau din scrisorile primite, exact aşa cum florile de câmp inundă în zori de zi plaiurile încălzite de razele soarelui aducător de viaţă veşnică. Eşti gata? Filmul panoramic a-nceput să se deruleze pe retina ochilor… care clipesc fericiţi când văd dantelării ale cuvintelor înaripate, ce-ţi încălzeu o inimă ta inocentă, care bătea năvalnic după un amor dorit.

„O, dragul meu!… cât mă adorai, iar eu pluteam în al şaptelea cer”.

D R A G E I   M E L E

***

 Frumoasă-a fost pe vremuri gingaşa Europă,

Rivală-i sta prin graţii celbra Penelopă…

Dar tu, iubita mea, eşti floare de migdal –

Crescută-n băii de soare pe-al mării litoral.

De ziua ta primeşte-n dar cununi de flori,

Şi versul înaripat pe care cu drag ţi-l dedic…

Eşti steaua vieţii mele, ce străluceşti în zori,

Iar eu… supusul tău, mereu îndrăgostit!

« Unde-oi fi pus SCRISOAREA ta?!  Ce-am uita, parcă a trecut o veşnicie… A, ia să văd ce urmează; a-ha, îi aud vocea, pare că-i lângă mine şi-mi alintă sufletul cu aceste dulci cuvinte”.

Am văzut doi ochi minune!… Vraja lor mă urmăresc;

Inimioara mea îmi spune să-i ador şi să-i iubesc.

Şi-o privire cristalină… mi-au trimis acele stele,

M-a-mbătat a lor lumină că nu pot scăpa de ele.

Cu-un surâs în colţul gurii, inima mi-a fermecat…

Ochi divini, frunza pădurii, de ei veşnic sunt legat.

“Acum îmi dau seama de puterea de seducţie a SCRISORILOR pe care le mai păstrez în sertarul inimii ca pe odoare sfinte ale sufletului. Ce frumos cântă, e o melodie minunat’ă, minunată, minunată!!!  Doamne, e chiar vocea mea, şi nici nu ştiam că pot cânta”

Când primeşti scrisoarea mea, 

Să te uiţi puţin la ea…
Dragoste, mă poţi vedea;
S-asculţi inimioara mea,
Care ţi-a trimis în dar
Fire de mărgăritar.

Din scrisori facem palate
Şi castele minunate…
Lumea-ntreagă, bogăţii,
Clipe dulci şi bucurii
Şi-n cuvinte fermecate,
Spunem dorurile toate…

În plic e sufletul meu,
Srânge-mă la pieptul tău!
Cu dragoste să-mi zâmbeşti..
Draga mea, să-ţi aminteşti
De nopţile senine
Când petreceai cu mine. 

Din scrisori facem palate,
Aducem Luna aproape,
Iar din stele-ndepărtate,
Flori de dor şi nestemate
Presărăm în „Cartea vieţii”
Până-n zorii dimineţii.

–          Extraordinar!… nu-mi vine să cred, doar l-am auzit cum îmi vorbea şi-mi cînta “DIN SCRISORI FACEM PALATE”. Unde a dispărut?

–          Nu, nu am dispărut, eu sunt mereu cu tine, sunt gândul tău care te însoţesc de-o vaiţă.

Marin Voican-Ghioroiu

„ULTIMUL GÂND”  – Un lead inspirat din tragicul eveniment petrecut pe teritoriul S.U.A. la 11 septembrie 2001, când a avut loc cel mai sălbatic atentat terorist asupra civilizaziei umane, iar oameni nevinovaţi au plătit cu viaţa,şi ultimile lor cuvinte au fost gânduri de adio trimise celor dragi) Aş putea să numesc acest mod de comunicare prin telepatie, o scrioaare a inimii ce-şi spune durerea sufletului în clipele supreme. De aceea am spus la timpul potrivit, lucru pe acre-l fac şi astăzi: „STOP TERORISMUL. Cântă sopran ade coluratură RODICA ANGHELESCU, acompaniată de prof. univ. Mădălina Marinescu de la Universitatea de Muzică Bucureşti.

ASCULTA AICI: Rodica Anghelescu – Ultimul gand

Asculta mai multe audio populara

VEZI AICI (CLICK) PARTEA A DOUA