Cristina si Ioan LILA – Poeme de toamna

Cristina LILA

PE STRĂZILE PAVATE CU FRUNZE USCATE

*****

Pe străzile pavate cu frunze uscate

Vin îngerii şi ne cîntă noapte de noapte

Şi florile cad de niciunde suave

Cînd se coc în adîncuri schelete de nave

*

Obstacole vagi se înşiră-n amiază

Cînd luna e pură şi ne luminează

Şi trecem prin zile şi nopţi ca eroii

Striviţi de amploarea fecundă a ploii

*

Iar pasărea zboară ca un fulg de zăpadă

Cînd îngerii vin, bieţi circari, să ne vadă !

***

Cristina LILA

CERUL S-A SPART CA UN VAS DE CRISTAL

*****

Cerul s-a spart ca un vas de cristal

Şi tone de apă au căzut pe pămînt –

Tornada s-a stîrnit cu înverşunare

Răvăşind asfinţitul soarelui sfînt!

*

Au căzut şi copaci, smulşi cu înverşunare

Din rădăcinile lor straşnic înfipte

În pămîntul arat de vapoare

În zilele noastre perverse şi sfinte !

***

Ioan LILA

UNIVERSUL VIEŢII DEPRAVAT

*****

Beteala poleită, croită peste coapse,

Ne dă la toţi iluzii perverse şi gustoase –

Un amalgan de simţuri, ce s-au destrăbălat,

Sorbind din plin plăcerea adîncă din păcat !

*

Ce este infinitul, de nu plăcerea pură,

Speranţa, spaţiul tandru şi cuminecătura ?

Acum dispar imperii şi stelele se sting

În aurita boltă umbrită de un string !

***

Ioan LILA

PARCĂ TIMPUL S-A OPRIT

*****

Parcă timpul s-a oprit

Nu mai avea asfinţit

Nici ducleţi simandicoase

Izvorîte dintre coapse

*

De gazele aromate

Ce cad repede pe spate

Şi privesc spre infinit

Bolnave de-atît iubit

*

Şi mai respirau suave

Florile din asfinţit

Şi rotunde şi chiar grave

În acelaşi cer sfinţit!

***