Minunat, minunat, minunt!…
Copilăria este dulcea floare pe lângă care nu trebuie să trecem, are un oparfum unic, care nu se găseşte pe oriunde.
Dragul meu prieten, când ai copii, soţie şi îţi trăiesc părinţii, te afli în compania celor dragi (eşti cel mai bogat om de pe pământ) lucru care l-am citit în versurile tale pline de gingăşia „tatălui iubitor” şi fericit alături de CRISTIAN MARIO.
Să ştii că m-ai impresionat până la lacrimi, iar gândul m-a trimis la „trecătoarea tinereţe” ca să-ţi timit şi eu o poezie de suflet.
V R E A U S Ă F I U C O P I L

Mi-e dor, aş vrea să fiu copil o zi:
De necazuri să mai uit, bine-ar fi!
De când ai plecat, te visez mereu;
M-ai lăsat, iubito, nu ţi-a părut rău?

De când tu mi-ai luat zilele senine,
Văd în pragul casei, bătrâneţea vine…
Numai eu visez la cât ne-am iubit!
Ce noian de gânduri iar m-a potopit.

Dar copil de-aş fi, aş uita de toate…
Mama de-ar trăi, n-aş gândi la moarte.
Soarelui să râd, şi flori să dezmierd,
Păsări să privesc – cum pe cer se pierd.

Să mai rătăcesc prin păduri umbroase…
Frica, grijile să uit!…toate să mă lase.
Apă din fântână să beau, tare aş dori:
Doamne, nu e mult, dă-mi numai o zi!

De ce să trăiesc ani mulţi şi-negriţi !…
Pentru-o zi ţi-i da , şi la ei renunţ.
Dor îmi e s-aud pe mama, care mă striga;
Să mai văd pe tata, când lung mă privea.

În tinda casei stătea gânditor în seri senine,
Mâna lui pe umăr… s-o simt cum mă ţine,
Vorba să-i ascult şi la piept să-i mai stau,
…Asta, sfinte Doamne, este tot ce vreau!

Mic eram, lângă ei stăteam, ah! mă divinizau…
Bunii mei părinţi! Doamne, ce mult mă iubeau.
Şi de ce iubito, tinereţea mea, tu m-ai părăsit!
Ce a fost cu tine, spune-mi, cine te-a grăbit

De-am rămas în lume singur, un bătrân uitat?
…Doamne, fă minune, dă-mi ce te-am rugat!
Lăudat, în ceruri, fii! Să ai lângă Tine cete de copii,
Ei sunt fericirea şi duc nemurirea marii-mpărăţii!

Minunată temă abordată, domnule Mihai Totpal!
Apreciez că întreaga idee curge plăcut, de la început până la sfârşit, într-un ritm atrăgător şi se finalizează printr-un îndemn pornit din sufletul unui tată adevărat pentru copilul său. Felicitări!
Adevărat, speranţa există atâta timp cât încă avem viaţă…, nu moare înaintea noastră!

Petale de viata….
Minunata metafora!!Ingerul plapand,nevinovat, aduce atata bucurie si traseaza o traiectorie atat de bine conturata pentru parinti caci telul lor e inflorirea mladitei desprinsa din proprie tulpina.
,,Surâsul său frumos n-are valoare-n aur,
Cum nimeni pe Pământ nu poate cumpăra,
Chemarea către viaţă mijită-n ram de laur,
În zori de primăvară, oricum se va isca.”
Ce frumos!! Si cat adevar!!!

Felicitari!!!!Sa va dea Domnul SANATATE si FORTA de a invinge astfel incat familia sa ramana de neclintit in fata vicisitudinilor vietii.

Va mulțumesc frumos stimata doamna Maria Pavel pentru comentariu și aprecierile deosebite pe care le faceți de fiecare data …
Sunt incantat ca ați poposit din nou în paginile revistei mele și ați descoperit aceasta nouă „tentativa poetica” a mea, … atent îngrijită și șlefuita de maestrul Marian Malciu, căruia ii mulțumesc și pe aceasta cale.
Sa dea Dumnezeu ca toată lumea sa se bucure cat mai mult posibil de „petalele de viata” împreună cu îngerașul lor cel mai drag 🙂

Aveţi suflet mare, domnule Mihai. Vă admir!
Puţinele mele observaţii la mici neatenţii trebuiau să rămână sub semnul… tăcerii. Erau doar semnul unei prietenii, ale unei colaborări fireşti, amicale.
Sunteţi dăruit cu mult dar de bunul Dumnezeu. Aveţi talent şi e păcat să nu daţi oamenilor tot ce se poate din ce a dat Creatorul suprem. Chiar sunteţi dator în faţa Lui!
Mă bucur enorm să pot pune o literă ori o virgulă înspre şlefuirea unor versuri atât de expresive şi pline de metafore de bun gust!
Doamne ajută!