Schi şi plajă, pe Valea Prahovei

Totpals-Daily-News1121-353x320 Schi şi plajă, pe Valea PrahoveiPrimăvara şi-a intrat în drepturi la munte, iar temperaturile ridicate i-au atras pe turişti în staţiunile de pe Valea Prahovei. Vremea este ideală pentru schi, dar şi pentru plajă, aşa că majoritatea au îmbinat cele două pasiuni şi s-au bronzat între două coborâri pe pârtie.

Chiar dacă temperaturile sunt ridicate la prânz, noaptea acestea scad sub 0 grade, iar stratul de zăpadă rămâne bun pentru sporturile de iarnă.

Zăpada naturală căzută din belşug şi stratul gros de zăpadă artificială fac pârtiile practicabile până în luna aprilie. După părerea cunoscătorilor, împătimiţii vor putea să schieze până în perioada sărbătorilor pascale.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed