Isabela Vasiliu-Scraba: Noica în cifru “humanist”

Motto: „Dobândirea puterii îl ajută [pe artist] să nu mai vadă că scrie rău și din ce în ce mai rău, că pagina lui e săracă și din ce în ce mai săracă”- Mircea Ciobanu (1940-1996).

     Constantin Noica diferenţiase domeniul “spiritului” (al filozofiei) de acel domeniu al “sufletului” unde ar intra religia (cu excepţia spiritualităţii indiene), binele din domeniul social şi politic şi psihanaliza. Tristeţile lui Cioran, exprimate aforistic, ar reprezenta domeniul istorismului, cum spunea Petre Ţuţea (1). După Noica, asemenea tristeţi sînt de resortul  “sufletului”. Gabriel Liiceanu, pe la patruzeci de ani, punea pe seama unor imbolduri demonice, tiranice şi negative refuzul lui Constantin Noica de a încadra în domeniul “spiritului” tristeţile cioraniene (Jurnalului de la Păltiniş , Cartea Româească, Bucureşti, 1983, p.164). Neintrând în domeniul “spiritului” prin niciuna din cărţile sale, protejatul lui Noica a reuşit să păstreze peste ani confuzia dintre spirit şi suflet. Amestecarea domeniului filozofiei cu domeniul politicului şi conservarea nebulozităţii privitoare la distincţia operată de Noica între suflet şi spirit s-a văzut din cele spuse de G. Liiceanu pe când avea 50 de ani: “Dacă ar fi de luat o lecţie de la Noica, la ora actuală, la nivelul filozofiei istoriei ar fi că noi trebuie să ieşim din infernul comunismlui fără să intrăm în pseudo-paradisul Occidentului” (rev. “Euphorion”, Sibiu, II, 6-8/1992).  Aici nivelul “filozofiei istoriei” este invocat fără rost, nefiind nici un moment vorba de filozofie .

Continuare AICI: