George PETROVAI – HRISTOS A ÎNVIAT! (poeme

INVIEREA-wb George PETROVAI - HRISTOS A ÎNVIAT! (poeme

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cui, Doamne, am fi fost acum

de nu veneai să ne îndrumi

și nu ne dăruiai lumină

din candela acestei lumi,

când mii de ani n-au fost de-ajuns

din oameni negura s-alunge

și-atâtea inimi mai ezită

renașterea să și-o câștige?!…

Dar Dumnezeu e Adevăr

azi ca și ieri și-n veci de veci;

de-aceea Lui Îi mulțumim

că nu suntem niște zevzeci

și-n marea Lui milostivire

de preaputernic Făcător,

ne dă prilejul să-L cinstim

pe Fiul Său mult iubitor,

care-a murit în grele chinuri

și-apoi pe moarte a călcat,

ca oamenii model să-L aibă

când spun Hristos a înviat!

RUGĂCIUNEA CRUCIFICATULUI

De mii de ani stau răstignit

pe crucea dăltuită

din jertfa mântuirii

și-nfiptă-adânc

în Căpățâna omenirii,

dar bieții muritori refuză

să ia lumina nemuririi

din candela eternului Cuvânt,

ci-și făuresc cu opinteli de moarte

enorme cruci din fală și-amăgire,

ce-ntreg Pământul-l fac să pară

colecție de-ntinse cimitire.

Se-nvârte omenirea cu zel și-nverșunare

în cercul istovirii spre-un țel debusolat,

căci cârma lumii-i frântă și nava în derivă

pe-oceanul de păcate din inimi înjghebat.

O, Doamne,

iartă-i că nu știu ce fac

și fă-i să vadă

chiar nevăzutele!

***

Sărbătorile pascale ne oferă prilejul ca efectiv să devenim părţi constitutive ale unei impresionante lucrări divine, care prin moartea trupească şi apoi prin învierea lui Hristos s-a impus în lume ca Biserica universală a creştinismului. Iar mie îmi oferă plăcuta ocazie să vă urez sănătate şi deplină armonie cu această măreaţă zidire vie.

 Cu adevărat Mesia a înviat!

–––––––––

George  PETROVAI

Sighetu Marmației                                             

Paști, 2020

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed