„Poeme din fotoliul gol” de Maria GĂITAN-MOZES

EMBLEMA

Ne spălăm fața cu grijă
și des
mai ales dimineața
să pară proaspătă,
luminoasă,
ca o petală cu mireasmă de trandafir,
laur
iasomie,
folosim săpunuri, șampoane,

Doamne,
dar pe degeaba nu arată așa cum o dorim,
copiii rămân cu obrazul semănat de pistrui,
adolescenții cu acnee,
bătrânii cu păienjeni șul de zbârcituri
și pete pe obrajii stafidiți
și pe frunte,
fața refuză să fie curată după cerință,
ea impune o armonie,
cerând ca și lăuntrul să fie la fel de curat,
altfel
ni se pătează emblema…

DISPONIBIL

Forfotă în jur,
vuiete înfundate în depărtare,
mi se pare că sunt
la rondul de circulație
unde e flux de mașini și-s semnale de orientare
și cineva fluieră…
Un om!

Fluierul mă trezește,
cineva îmi face semne bruște
indicându-mi punctele cardinale…
Asta e! Am ghicit!
Nu știu încotro să o pornesc,
fluieratul lui puternic
m-a trezit din ațipeală
și mă dumiresc, surâzând…

Fotoliul e cald,
mai sunt și razele de soare din fereastră,
eu am senzația
că mă topesc încet
ca o statuie de ceară
la o lumânare solară,
din care, o dată cu lacrima mea
cade și câte o picătură fierbinte
iar statuia, încet- încet, dispare…
Fotoliul rămâne gol,
disponibil pentru altcineva…

–––––––––
Maria GĂITAN MOZES