Cel mai flumos om de zăpadă – Concurs pentru copiii instituționalizați la Sinaia

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia, organizează evenimentul ,,Omul de zăpadă”.

223 Cel mai flumos om de zăpadă - Concurs pentru copiii instituționalizați la Sinaia

Acţiunea este destinată copiilor din centrele rezidenţiale aflate în structura instituţiei şi se va desfăşura în data de 22 februarie, în oraşul Sinaia (în zona staţiei de plecare a telegondolei), începând cu orele 11,30.

Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia: “ Toţi copiii trebuie să se bucure de iarnă şi de zăpadă. O să fie o zi plină de veselie, joacă şi mai ales mulţi prieteni, o normală şi frumoasă amintire de la munte cum mulţi dintre noi am avut parte şi vrem ca şi copiii noştri să aibă.”

Evenimentul va fi organizat sub forma unei competiţii, fiind, la scară redusă, o olimpiadă a copiilor asistaţi în sistemul rezidenţial de protecţie al D.G.A.S.P.C. Prahova.

Copiii vor fi organizaţi sub forma unor delegaţii olimpice, care reprezintă centrul din care provin. Fiecare delegaţie va avea o culoare reprezentativă.

Competiţia va consta în construirea celui mai frumos om de zăpadă. Practic, fiecare echipă va construi un om de zăpadă. Pentru a câştiga concursul, omul de zăpadă va trebui să fie cât mai accesorizat (cu pălărie, fular, nas, nasturi, mătură etc.).  Accesoriile vor putea fi ,,cumpărate” de la organizatori, iar monedele de schimb vor fi insignele colorate ce se vor oferi echipelor în schimbul câştigării diferitelor competiţii (cultură generală privind sporturile de iarnă, coborârea cu celofanul, tir cu bulgări etc.).

Competiţia va fi organizată de copii pentru copii. Astfel, fiecare concurs va fi moderat de copiii asistaţi în cadrul Centrului de Plasament Sinaia, sub supravegherea instructorilor de educaţie.

La eveniment vor participa peste 130 de copii din toate cele 9 centre rezidenţiale aflate în structura D.G.A.S.P.C. Prahova.

Toţi copiii participanţi vor primi diplome de participare, iar câştigătorii vor obţine trofeul ,,Cel mai frumos om de zăpadă”.

SURSA: http://www.observatorulph.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed