În pivniţele ‘Rhein’ Azuga se produce cel mai vechi vin spumant din ţară
* Wilhelm Rhein sau de unde începe istoria spumantului în România
Pivniţele „Rhein” Azuga reprezintă o raritate pentru piaţa din România, fiind construite la suprafaţă şi având pereţi groşi de peste 1,20 m. Pivniţele au luat fiinţă în 1892, fiind opera descendentului unei familii germane stabilită de peste 500 de ani în Braşov şi care a cumpărat un teren în Azuga. Acest teren aparţinea, atunci, de moşia regelui Carol I.
În cramele construite din piatră şi din patru rânduri de cărămidă, spre pârâul Azuga, Wilhelm Rhein a început să prelucreze vinuri aduse din Dealu Mare (Bucov, Chiţorani şi Valea Călugărească). Erau vinuri roşii, aromate şi vinuri albe din care s-a născut spumantul de Azuga – „Rhein Extra”. Astfel, începe istoria cramelor şi a societăţii „Rhein&Cie”, în 1892.
În aceeaşi perioadă, iau fiinţă numeroase case de şampanie în Franţa, Italia şi Germania. România este a patra ţară din lume în care s-a realizat spumantul prin fermentaţie naturală în sticlă, după Franţa, Germania şi Rusia, dar înaintea Italiei şi Spaniei.
* De ce Azuga?
Azuga a fost aleasă din motive economice si geografice. Construcţia unei crame de suprafaţă este de două ori mai ieftină, faţă de cea clasică săpată în pământ. Fermentaţia secundară necesită o temperatură constantă şi scăzută, climatul de la Azuga fiind ideal, în iulie 14EC şi în ianuarie -4EC, nemai-fiind necesare dotări speciale. În plus, Azuga este situată într-o regiune centrală a ţării, aproape de Braşov şi de Bucureşti.
Între cele două războaie mondiale, fiul cel mare al lui Wilhelm Rhein, Heinrich, care a studiat chimia, a dezvoltat afacerea, astfel că Bucureştiul a fost împânzit de depozitele de vinuri Rhein. După al doilea război mondial şi după naţionalizarea din l948, Otto Rhein, primul nepot revenit din lagărul de prizonieri din Austria a mai activat în afacerea familiei, până în 1952, când a emigrat în Germania.
După 1952, statul comunist a conştientizat că producţia şi exportul băuturilor de la Rhein constituie o afacere bună. A păstrat şi dezvoltat producţia de la Azuga. Apogeul a fost atins în perioada 1985-l986, când, într-un singur an, la Azuga s-au produs şi comercializat (inclusiv la export) peste 1,8 milioane sticle.
* Un procedeu de fabricaţie vechi de la 1892
Pivniţele de la Azuga oferă condiţii propice pentru producerea vinului spumant după metoda tradiţională, folosită încă din 1892. La Pivniţele „Rhein” Azuga, vinurile sunt „închise” în sticle prin dopuire, după ce s-au adăugat drojdiile selecţionate, care asigură fermentaţia secundară.
Prima etapă pentru ca vinul să devină spumant este fermentarea în sticlă, proces care durează 9-12 luni, timp în care sticlele (importate din Italia) se ţin la orizontală. Urmează, apoi, limpezirea, care durează în jur de 8 săptămâni. În acest timp, sticlele de spumant sunt aşezate înclinat (45 grade), pe pupitre de limpezire, şi se „învârt” de două ori pe zi, pentru a permite impurităţilor rămase în urma fermentării să coboare spre gâtul sticlei. Urmează degorjarea (procedeul prin care se scoate sedimentul format în sticlă), controlul şi etichetarea sticlelor.
Îmbutelierea cu dopuri de plută şi aplicarea cosuleţelor sunt singurele „operaţiuni” mecanizate, etichetarea şi ambalarea fiind, de asemenea, manuale.
* „Rhein Extra” – replica autohtonă a şampaniei
Cramele „Halewood” produc, la Azuga, spumantul „Rhein Extra” (brut imperial, brut rose şi sec) şi spumantul „Prahova Valley” ( brut, sec şi demisec). „Rhein Extra” este replica autohtonă la „Champagne”, „Cava”, „Prosecco” sau „Cremant”. Spumantul „Rhein Extra” are la bază cuvee-ul soiul „Chardonnay”, strugurii provenind de pe Domeniile „Halewood”, de la Sebeş.
Textura fină şi aciditatea elegantă se integrează perfect complexităţii acestui spumant de culoare alb-verzui, cu aromă intensă de piersici, pere coapte şi migdale, gust proaspăt şi fructuos, în armonie cu o cremozitate atrăgătoare, perlaj foarte fin şi persis-tent, final vibrant şi prelung.
O parte din producţia de vin spumant de la Azuga pleacă la export, în Germania , Belgia, Luxemburg, SUA, Danemarca, Italia, Franţa, Rusia, Columbia, Mexic, Japonia.
* Cramele „Halewood” – distribuitorul unic al casei „Bollinger”
Din 2010, Cramele Halewood reprezintă distribuitorul unic al casei „Bollinger”, una dintre primele trei case independente din Champagne. Bollinger reprezintă un stil de Champagne, specific unei „Case” de familie, care, din 1829 şi-a menţinut independenţa, în timp ce şi-a dezvoltat propriile vii aflate în cele mai bune locaţii din Champagne. Acest lucru a permis Casei „Bollinger” să menţină metodele unice de cupajare, baza unei inimitabile identităţi.
Primul vin „Alira” va curge, astăzi, în pahare
Vin de „Interagro”
Vinuri din Turcia, Georgia şi China la „real,-Hypermarket”
Vinurile „Rotenberg” – degustate la noi şi în Franţa
Partajează acest conținut:
2 comentarii