Home Breaking News Stiri Prahova Invitație la Festivalul de Teatru „Toma Caragiu“!

Invitație la Festivalul de Teatru „Toma Caragiu“!

3 min read
0
0
111

Ploieștiul s-a transformat, pentru patru zile, în capitala teatrului românesc. Cortina celei de-a doua ediții a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu“, intitulată sugestiv, în acest an, „Fețele Puterii“ s-a ridicat, joi seara, cu un recitalul de poezie „Vorbe, vorbe, vorbe…“ susținut de Ion Caramitru.

Deși vocea i-a jucat feste, marele actor a reușit să-i încânte pe spectatorii ploieșteni cu versuri puțin cunoscute ale lui Toma Caragiu, ale bunului său prieten Nichita Stănescu, dar și cu câteva care-i poartă semnătura. Orele de dinaintea debutului primei seri a festivalului au fost critice, actorul fiind la un pas să-și anuleze spectacolul. „Vorbele“ lui Caramitru au fost completate de doinele interpretare vocal și la violoncel de către Adrian Naidin. Creațiile din folclorul românesc, atent selecționate, și interpretate de o voce caldă, impecabilă, au primit aplauze frenetice din partea spectatorilor ploieșteni. În cadrul festivalului, care se va desfășura până pe 10 noiembrie, iubitorii de teatru vor avea parte de șapte piese, alese de către Marina Constantinescu, critic de teatru și realizator de emisiuni la televiziunea națională. Cortina festivalului se va ridica în cele patru seri pentru spectacole de excepție ale actorilor de la teatrele din București, Brașov, Sibiu și Ploiești . Și cum suntem în „anul Caragiale“, nu puteau să lipsească operele marelui dramaturg. „Lecția“ în regia și interpretarea lui Horațiu Mălăele, care se va juca vineri, de la ora 21.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, este cea mai așteptată de către ploieșteni, biletele fiind epuizate imediat ce au fost puse în vânzare. Dar nu a fost singura piesă „cu priză“ de publicul ploieștean. În Foyerul Teatrului „Toma Caragiu“, publicul ploieștean se va putea delecta, pe durata festivalului, cu expoziția de scenografie și artă plastică a lui Vittorio Holtier.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Autostrada de pe Valea Prahovei este lăsată pe mâna primarilor

Autoritățile vor să apeleze la o metodă inedită pentru a construi o autostradă pe Valea Pr…