La Centrul Cultural Carmen Sylva au fost programate evenimentele lunii martie

Totpals-Daily-News27-400x320 La Centrul Cultural Carmen Sylva au fost programate evenimentele lunii martieExpoziţii realizate de copiii de la cercul de pictură, lansare de carte şi omagierea lui Mircea Eliade şi Nichita Stănescu sunt doar câteva din activităţile de luna aceasta.
Pe 13 martie vor fi aniversaţi 105 ani de la naşterea lui Mircea Eliade, iar pe 29 martie Centrul Cultural va găzdui Caravana Poeziei, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Nichita Stănescu.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed