Home Breaking News Stiri Exclusive Marin Voican-GHIOROIU – “Pledoarie pentru scrisoare” (III)

Marin Voican-GHIOROIU – “Pledoarie pentru scrisoare” (III)

10 min read
0
0
261
Vezi AICI Partea a II-a

Câte gânduri stau închise printre file rătăcite, şi atâtea doruri au în trupul lor, că în momentul când le atingi ai impresia că o mână nevăzută (a mamei, iubite, prietenului, învăţătorului sau a preotului care te miruia înaintea sărbătorilor pascale) te mângâie ca adierea unei brize calde de primăvară, iar frestrele ochilor, odată cu parcurgerea frazelor, îţi aduc pe ecranul memoriei imagini dragi, ascuţi cu nostalgie glasul celor dragi… de care te-au legat atâtea amintiri, moment prielnic de-a continua incursiunea noastră în tainele SCRISORII, talisman ce vindecă sau mai aprinde flacăra unor tăciuni ce dormitau sub cenuşa timpului, leac miraculos pentru sufletele muritorilor.

A… chiar uitasem de locurile dragi pe unde ne-am plimbat.

Priveşte Ateneul Român, cred că-ţi mai aduci aminte când am ascultat îmbătaţi de amor Rapsodiile marelui George Enescu, dirijor Ionel Perlea, ori acea slujbă magnifică din Vinerea Paştilor de la biserica Sfânta Bălaşa; ca să nu mai vorbesc de măreţia Palatului Poştelor, locul de unde pleacă în lumea-ntreagă cuvintele noastre, dăltuite cu raza ochilor pe cărţile poştale. Să nu-mi spui că nu te impresionează aceste dulci amintiri. De aceea, aş dori drag cititor să-ţi spui oful,că mulţi au să te asculte.


<<<<<>>>>>

U L T I M A   S C R I S O A R E

*****

–  Măicuţă scumpă!…eu te ştiu: de sărbători,

În odăiţa-ntunecată, evlavioasă, ai aprins

Sfânta candelă, curată – pentru muritori;

Pentru mine te-ai rugat, la Cristos ai plâns.

*

Inima-ţi spune că eu, cel plecat în lume,

Mă topesc de dorul tău şi de cei de-acasă;

Te aştepţi să viu, să mă vezi, în Culme,

Cu fete la grâu, sau trăgând la coasă?…

*

Chinurile ce Domnul mi le-a suferit…,

Te gândeşti la mine, şi mă vezi la fel;

Sfânta leturghie… demult s-a sfârşit,

Tu stai ca-n altar şi te rogi la El:

*

„Pentru ce, slăvite!… Mamele îndură,

Cum Fecioara sfântă, suferi şi Ea?

N-ai găsit?… se pare, măcar o măsură;

Ah, otravă-i viaţa! Nu mai pot răbda!…

*

 Ce avui mai scump, să mă părăsească!?

Pentru că în ţară locuri nu mai sunt…

Ca şi fii noştri –  glia să muncească;

Nu aici li-i locul… unde s-au născut?

*

 De ce ni-i alungă, şi ce rost mai are…

Să ne tot promită?– că bine-o să fie;

Ţara e săracă, căci peste hotare,

Tinerii-ţi plecară – MAMĂ Românie!”

*

–   Măicuţă, nu plânge, mult nu va dura,

Ai să vii la mine.., mai rabdă puţin!…

Dumnezeu cel drept… mă va ajuta:

Vom sta împreună – să nu fiu străin.

*

   *        *            *            *            *

–  Când Mântuitorul… din morţi învia,

Iar zorii srăpung cerul de rubine,

Măicuţa-n genunchi, Ţie, se ruga;

N-a crezut că eu… o să vin la Tine.

*

Nu mai văd!… mâna singură mai scrie,

Pacea dulce-a miluirii se coboară;

Ah, iubită mamă!… ei nu vor să ştie,

Ce-i dorul de ţară, care ne omoară.

 ……………………………………..

*

Aplecată, ca un pom, sărmana făptură,

Tot citea, citea întruna…, şi adânc ofta:

„Doamne, să nu-i pedepseşti, dar să le iei ura,           

 Parte să nu aibă de durerea mea !…”

*

Ultima scrisoare, în sân, o strecoară:

Cu degete slabe, pe piept, o apasă;

Candela murise –, era primăvară,

Pentru viaţa ei… demult nu-i mai pasă.

*

S C R I S O A R E    N E D E S C H I S Ă

*****

După-atâta vreme…cine mai credea,

Omul era uitat, şi nu spera să fie căutat

De poştaşul , care  prin poartă trecea?

Când alarteri seară, din drum, a strigat:

*

  Hei bătrâne, vino!…  o scrisoare ai.

„Cine să îmi scrie, când toţi au murit?!…”

–    Poate-i o greşeală; ce bine-mi făceai

Dacă te uitai. Cine s-o trimită, n-ai citit?

–    E de la Anica. Îţi aduci aminte, spune?…

–    Cum să scrie!? „ E chiar de la soţia mea;

Aşa se semna, dar a fost război, şi ea

*

Doamne, de trăieşte… ad-o lângă mine!”

Trage poarta-ncet, scrisoarea priveşte;

Ultima lui mişcare, şi se prăbuşeşte.

*

S    C    R    I    S    O    A    R    E    A

*****

 

 Într-o carte învechită am găsit scrisoarea ta;

Văd că nu a fost citită! Nu îmi amintesc de ea.

Doamne, a trecut o viaţă!…

Nu-ndrăznesc plicul să-l rup;

Ridic storul, este dimineaţă,

Încă-o zi Dumnezeu mi-a dăruit

Să mă bucur de soare şi verdeaţă.

Când mi-ai fi trimis-o ? Vai! în patruzeci şi doi…

Cine-n carte o fi pus-o? Nu eram acasă,

Eram la război.

*

 *          *          *              *

–  Bunul meu amic, mă iartă!….

N-am avut puterea a intra,

Un doliu era pus la poartă,

Numele tău, în alb, scria:

„Căzut pe câmpul de luptă…”

*

 Anica m-a văzut, a ta surioară,

A venit, a luat plicul de al mine,

Eu  am fugit, am rămas la ţară;

Credeam c-ai să te-ntorci cu bine…

Viaţa mi-a fost durere ne-ntreruptă.

*

 *            *            *              *

Pragul de mileniu l-am trecut,

Cea care a scris, nu mai este;

Iubito, niciodată n-am să te uit!

Zâna mea cea bună din poveste.

*

 

Marin Voican-Ghioroiu

E-mail AUTOR: voicanmarin@yahoo.com

VEZI AICI partea a IV-a

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

“ODĂ MĂRIEI SALE, SFINXUL” de Ion Iancu Vale

“Poarta Bucegilor”, (oraşul Buşteni), ni s-a “deschis” în acel gla…