Agentia pentru Protectia Mediului Prahova a emis, in data de 6 octombrie, decizia de demarare a procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru intocmirea planului urbanistic zonal de introducere in intravilanul orasului Azuga a unei suprafete de teren din golul alpin al muntelui Sorica, din localitate.

Hotararea luata de catre APM Prahova a venit in urma solicitarii adresate de catre SC Interagro SA Bucuresti, societate patronata de catre Ioan Niculae, societate care intentioneaza sa construiasca in golul alpin un complex turistic.
Motivele care au stat la baza luarii deciziei de catre inspectorii de mediu prahoveni au in vedere suprafata mare (de 11,34 hectare) propusa prin planul urbanistic zonal, complexitatea proiectului ce urmeaza a fi derulat (cladiri cu destinatie turistica – unitati de cazare, alimentatie publica, alte servicii turistice), apropierea fata de ariile protejate cuprinse in Situl Natura 2000 si sensibilitatea mediului din zona montana ce va fi afectata de proiect.

De altfel, orice persoana care face parte din publicul interesat si care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim se poate adresa instantei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substantial, actele, deciziile sau omisiunile autoritatii publice competente pentru protectia mediului, care fac obiectul participarii publicului in procedura de realizare a evaluarii de mediu pentru planuri si programe.

Se pot adresa instantei de contencios administrativ competente si organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului si indeplinesc conditiile cerute de legislatia in vigoare, considerand ca acestea sunt vatamate intr-un drept al lor sau intr-un interes legitim.

V. STOICA
SURSA: http://www.ziarulprahova.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Azuga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Autostrada de pe Valea Prahovei este lăsată pe mâna primarilor

Autoritățile vor să apeleze la o metodă inedită pentru a construi o autostradă pe Valea Pr…