Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ din Bucureşti a organizat o expoziţie de icoane realizate de studenţii din anul al III-lea de la specializarea Artă sacră – pictură. Expoziţia a fost vernisată vineri, 2 martie, în Sala ‘Byzantium’ din sediul facultăţii.

La vernisarea expoziţiei ‘Zestrea monumentală a figurii umane’ au participat părintele decan Ştefan Buchiu, lectorul Sorica Dumitru, profesor la specializarea Artă sacră, cadre didactice, studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, dar şi oameni interesaţi de teologia şi frumuseţea icoanei ortodoxe.

‘Am vrut să subliniem importanţa Duminicii Ortodoxiei, duminica în care serbăm restabilirea cultului sfintelor icoane. Nu este o perioadă a anului bisericesc mai propice decât aceasta a Postului Mare ca să ne amintim, să venerăm şi să mărturisim importanţa şi semnificaţia icoanei ortodoxe pentru viaţa noastră’, a declarat părintele decan Ştefan Buchiu pentru Ziarul Lumina.

Expoziţia cuprinde icoane realizate în cele trei tehnici ale iconografiei ortodoxe. Sunt prezentate icoane pictate pe lemn, icoane pictate în frescă şi icoane realizate în tehnica mozaic. De asemenea, studenţii au realizat şi icoane ale sfinţilor în mărime naturală pictate pe pânză. Unicitatea acestei expoziţii este dată de aceste icoane la dimensiuni mai mari decât cele cu care suntem obişnuiţi, având totodată în minte că această expoziţie este şi o etapă de evaluare a tinerilor pictori care se pregătesc să picteze şi lăcaşuri de rugăciune.

‘Icoana reprezintă un chip al sfinţeniei sau realitatea sfinţeniei realizată în plan uman. Sfinţenia este veşmântul lui Dumnezeu, dar ea poate fi întrupată în planul existenţei umane şi ea străluceşte lumii din chipurile sfinţilor Bisericii. Sfinţii sunt concretizări ale sfinţeniei în planul uman. De aceea s-a spus că icoana este o fereastră spre cer, fiindcă sfinţii sunt în cerul lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp ea este legată şi de viaţa noastră pământească’, a explicat părintele decan. Expoziţia ‘Zestrea monumentală a figurii umane’ va fi deschisă în toate zilele săptămânii viitoare.

SURSA: http://www.basilica.ro

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Breaking News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cauti un magazin de biciclete? Vezi TOP avantaje pentru care merita sa cumperi dintr-un magazin online

Mediile de achizitie online s-au diversificat foarte mult in ultima perioada si acopera ar…