×

130 de ani de la naşterea lui George Enescu

130 de ani de la naşterea lui George Enescu

La 19 august 1881, exact acum 130 de ani, în localitatea Liveni, judeţul Botoşani, se năştea cel care avea să încânte auditoriul cu creaţiile sale muzicale şi modul de interpretare a operelor muzicale, George Enescu. Galaţiul nu i-a fost străin marelui compozitor. Aici avea prieteni pe care îl invitau deseori la recepţii, unde acordurile sale răsunau spre deliciul invitaţilor.

1126 130 de ani de la naşterea lui George Enescu

Casa Mantu din strada Cuza Vodă, numărul 46, era locul desfăşurării unor seri seri culturale de neuitat. Menelau Mantu,  preşedinte al Curţii de Apel Covurlui, fratele pictorului Nicolae Mantu, şi pasionat al pianului, îl chema pe George Enescu ori de câte ori avea ocazia la Galaţi.

Astfel,  în prezenţa altor personalităţi ilustre, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Radu D. Rosetti, Ion Minulescu, George Enescu şi Menealu se întreceau prieteneşte pe acordurile pianului cu coadă din casa fraţilor Mantu, unde, cu siguranţă, învingător ieşea întotdeauna George Enescu.

4 130 de ani de la naşterea lui George Enescu

Recepţiile oficialităţilor nu puteau fi lipsite de talentul marelui compozitor. Pe locul unde odinioară fusese casa generalului Alexandru Cernat, a fost ridicată de comerciantul Climis, o casă dăruită drept dotă fiicei sale la căsătoria cu Nicolae Macri.

În acest imobil, aflat azi pe strada Domnească, nr.80, din anul 1927, avea să funcţioneze Consulatul portughez, Cristopher Macri, fiul lui Nicolae Macri şi al Elenei Macri , fostă Climis, ocupând funcţia de Consul Onor  al Portugaliei la Galaţi până la 14 iulie 1948.

Aici, George Enescu, cu ocazia recepţiilor oferite de consulul Cristopher Macri, îi delecta pe cei prezenţi cu acordurile sale cântate la impozanta orgă  construită la comandă, în anul 1910, în Germania, de E.F. Walcher.

4 130 de ani de la naşterea lui George Enescu

Influenţa folclorului românesc, stilul romantic wagnerian, influenţele muzicii franceze, tendinţele neo-baroce şi exprimarea cu totul personală din muzica de cameră i-au adus celebritatea lui George Enescu, celebritate de care era el însuşi intrigat.

Cinstindu-i memoria, în anul 1956, la doar un an de la decesul compozitorului, survenit la data de 4 mai 1955, gălăţenii i-au ridicat un bust, aflat astazi în Gradina publică (la intrare în dreapta). Lucrarea este realizată din piatră artificială, şi aparţine sculptoriţei Florica Ioan.

Privind chipul lui Enescu ne gândim la acel admirabil portret facut compozitorului de criticul muzical Emanoil Ciomac în cartea sa “Enescu” (Editura Muzicală, 1968): “Cap nobil, cu ochi extatici, aproape închisi, cu toata fata modulata de o simtire launtrica, cu gura încovoiata nespus de dureros, cu mâna stânga ce tine vioara care face una cu trupul, aproape de ureche, si cu lumina ce o raspândesc degetele care vibreaza pe coarda…”

4 130 de ani de la naşterea lui George Enescu

O stradă din Galaţi îi poartă numele. „Casele care l-au găzduit şi în care a concertat George Enescu sunt Casa Stavru Mantu, Alexandru Ioan Cuza, numărul 46, Casa Macri din Domnească, numărul 80, sunt astăzi monumente istorice. Lângă Casa de Cultură a Sindicatelorse află un alt monument istoric, un basorelief aparţinând lui Ion Jalea, intitulat „Concertul”, lucrare consacrată şi dedicată tot marelui compozitor”, spune Marius Mitrof, consilier  în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Pasiunea  pentru vioară, s-a manifestat la frageda vârstă de şapte ani. În timp ce  se juca cu ştiuleţii de  porumb, le rupea frunzele şi, cu doi hlujani, cânta în legea lui, imitând pe tatăl său şi pe scripcarul satului. Bădia Costache ( tatăl compozitorului) şi-a dat seama că băiatul ar avea ceva talent şi l-a dat pe lânga un lăutar din Dorohoi, Nicolae Chiorul, care i-a dat primele lecţii de vioară. Apoi, taică-său l-a trimis să studieze la Iaşi cu Eduard Caudella şi mai târziu în strainătate.

Primul concert este semnalat în 1909, dat în folosul societăţii de binefacere “Furnica”, al doilea în 1912, când compozitorul a întreprins un turneu prin ţară în vederea creării fondurilor necesare instituirii premiului naţional “George Enescu”. Au urmat alte concerte în 1918 (pentru copiii sărmani şi soldaţii care făcuseră România Mare), 1923, 1926, 1930 si 1937.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Google.ro isi modifica logoul pentru a-l omagia pe George Enescu

Google.ro si-a modificat, vineri, logoul pentru a-l omagia pe George Enescu, la implinirea a 130 de ani de la nasterea celebrului compozitor roman. Noul logo al Google il prezinta pe Enescu in timp ce canta la vioara. Totodata, in noul logo, peste cuvantul „Google” apare un portativ cu note muzicale. Google isi modifica uneori logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalitati.

1130 130 de ani de la naşterea lui George Enescu

Anul acesta, Google l-a mai omagiat pe sculptorul roman Constantin Brancusi. Astfel, pe 19 februarie, Google a celebrat 135 de ani de la nasterea lui Constantin Brancusi, noul logo fiind alcatuit din imagini ale unor lucrari realizate de celebrul sculptor, printre care „Domnisoara Pogany” si „Sarutul”.

George Enescu (nascut pe 19 august 1881, la Liveni, Botosani – decedat pe 4 mai 1955, la Paris) este considerat unul dintre cei mai importanti muzicieni romani. Personalitatea sa artistica s-a manifestat in multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist si dirijor. George Enescu a inceput sa cante la vioara la varsta de 4 ani, primind indrumari muzicale de la parintii sai si de la un vestit lautar, Niculae Chioru. De la varsta de 5-6 ani dateaza primele sale incercari de compozitie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru inceput, profesorului Eduard Caudella, potrivit site-uluiMuzeului National „George Enescu” din Bucuresti. Intre anii 1888 – 1894, studiaza la Conservatorul din Viena, avandu-i ca profesori, printre altii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioara) si pe Robert Fuchs (compozitie).

La varsta de 8 ani debuteaza ca violonist. Presa vieneza l-a numit „un Mozart roman”. Dupa absolvirea Conservatorului din Viena, isi continua studiile la Conservatorul din Paris (1895 – 1899), sub indrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioara), Andre Gedalge (contrapunct), Jules Massenet si Gabriel Faure (compozitie). Printre colegii sai de la Paris se numara Maurice Ravel, Florent Schmitt, Charles Koechlin si Theodor Fuchs.

Debutul sau in calitate de compozitor, in conditii exceptionale, datorat in parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu „Poema Romana, op. 1”. In acelasi an, muzicianul in varsta de 17 ani incepe sa dea lectii de vioara si sustine recitaluri la Bucuresti. Admirat de regina Elisabeta a Romaniei (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat sa cante la Castelul Peles din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de cateva poeme ale reginei Carmen Sylva.

Din primii ani ai secolului al XX-lea dateaza compozitiile sale mai cunoscute, cum sunt cele doua „Rapsodii Romane, op. 11 (1901 – 1902)”, „Suita nr. 1 pentru orchestra, op. 9 (1903)”, prima sa „Simfonie, in Mi b, op. 13 (1905)”, „Sapte cantece pe versuri de Clement Marot, op. 15 (1908)”.  George Enescu se stinge din viata in noaptea de 3 spre 4 mai 1955 si este inmormantat in cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed