Cu ocazia începerii unui nou an universitar şi pentru a sărbători Anul European al Voluntariatului – 2011, Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti şi Student News, cu sprijinul Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, organizează în data de 14 octombrie 2011, între orele 12:00 şi 19:00, TÂRGUL ORGANIZAŢIILOR STUDENŢEŞTI. Evenimentul va reuni 17 dintre cele mai active asociaţii studenţeşti din Bucureşti.
Asociaţiile studenţeşti reprezintă mediul ideal de dezvoltare a abilităţilor esenţiale oricărui tânăr, fiind un punct intermediar între facultate şi primul loc de muncă. Prin proiectele cu impact în societate pe care le realizează, aceştia îşi dezvoltă abilităţile de comunicare şi lucru în echipă, leadership, managementul timpului, învaţă cum se conduce un proiect, participă la schimburi internaţionale şi obţin experienţa atât de cerută de angajatori încă de pe băncile facultăţii.
În cadrul târgului, studenţii bucureşteni vor avea ocazia să afle despre proiectele la care pot participa şi despre oportunităţile de voluntariat din cadrul asociaţiilor studenţeşti, realizând un pas important în dezvoltarea lor personală şi profesională. Vor fi prezente la stand: AEGEE Bucureşti, AIESEC Bucureşti, ASCIG, ASER, ASJC – Youthpress România, ASPSE, ASUB, BEST Bucureşti, BOS, BYP, DaAfaceri, EESTEC Bucureşti, ELSA Bucureşti, PRIME România,SISC, Asociaţia Team Work şi VIP România.
De-a lungul zilei, în paralel cu prezentările de la stand, se vor desfăşura conferinţe şi seminare organizate de asociaţiile studenţeşti, în cadrul cărora se va discuta despre voluntariat şi oportunităţile de a participa activ la dezvoltarea societăţii. Vor fi prezenţi membri ai organizaţiilor studenţeşti, alumni şi personalităţi din mediul de afaceri. Pentru a participa la aceste prezentări studenţii se vor înregistra în prealabil pe site-ul evenimentului, www.targ.studnews.ro.
În plus, studenţii care vizitează târgul vor avea ocazia să câştige premii puse la dispoziţie de Asociaţia Manageri în Dialog: două locuri gratuite la training-ul pe tema Fondurilor Europene organizat în perioada 29-30 octombrie 2011 şi cinci burse la un program de educaţie managerială organizat de Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri.
Vă aşteptăm cu plăcere.