140 de ani de la naşterea lui Iorga

276-244x320 140 de ani de la naşterea lui IorgaPe data de 3 iunie s-au împlinit  140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, ocazie cu care Primăria  Ploieşti, în colaborare cu instituţiile de cultură şi educaţie ale oraşului, a organizat o manifestare dedicată omagierii savantului. Special pentru acest evenimet s-a pregătit şi Biblioteca Judeţeană, care-i poartă numele. Cei interesaţi au ocazia de a vizita o expoziţie inedită de ilustraţii din viaţa savantului şi citate celebre. Nicolae Iorga s-a născut  pe 6 iunie 1871 la Botoşani. S-a remancat ca documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician . După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

httpv://www.youtube.com/watch?v=yijEmnhbOF8

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed