×

4 februarie – evenimentele si semnificatiile zile

4 februarie – evenimentele si semnificatiile zile

166 4 februarie - evenimentele si semnificatiile zile4 februarie este a 35-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

* 1769: În Marea Britanie se introducere pedepsa cu moartea pentru distrugerea instalațiilor industriale
* 1789: George Washington este ales de Colegiul Electoral primul președinte al SUA
* 1861: Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Louisiana, Georgia și Texas proclamă secesiunea și creează, la Montgomery (Alabama), Confederația Statelor din Sud (căreia în aprilie și mai i se mai alătură Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, Tennessee)
* 1909: Are loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea
* 1922: Tratatul chino-japonez, prin care Chinei îi este retocedat Shandun-ul
* 1927 – În SUA se lansează filmul The jazz singer (Cântărețul de jazz), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului.
* 1933: Legea pentru starea de asediu autoriza declararea stării de asediu. Guvernul putea declara stare de asediu globală sau parțială, pe termen de cel mult 6 luni.
* 1934: Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim și V. Dumitrescu) cucerește titlul de campion mondial, la Engelberg, Elveția. Pentru rezultatele obtinuțe, sportivilor li s-a decernat „Premiul național pentru sport”.
* 1961: Începutul luptei armate de eliberare a Angolei de sub dominația colonială portugheză, condusă de Mișcarea Populară pentru Eliberarea Angolei – MPLA
* 1967: A început construcția primei autostrăzi din țară București-Pitești
* 1970: A fost publicat romanul „Love Story” de Erich Segal, un adevărat succes
* 1976: Olimpiada de iarnă se deschide la Innsbruck, Austria
* 1976 Puternic cutremur de pământ în Guatemala – 7,5 grade pe scara Richter soldat cu 22 778 de victime.
* 1998: Un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter în nord-estul Afganistanului omoară mai mult de 5.000 de oameni
* 2003: Parlamentul Iugoslav a proclamat oficial nașterea noului stat Serbia-Munte Negru. Concomitent a fost votată și noua Constituție.
* 2004: Tenismanul elvețian Roger Federer devine Numărul 1 Mondial, după ce câștigă turneul de Mare Șlem Australian Open, după ce l-a învins în finală pe rusul Marat Safin cu scorul de 7-6(3); 6-4; 6-2

Nașteri

* 1688: Pierre Carlet de Chambain de Marivaux, dramaturg francez (m. 12 februarie 1763)
* 1746: Tadeusz Kosciuszko, erou al luptei pentru independență națională în Polonia (m. 5 oct. 1817)
* 1799: Almeida Garrett, poet, dramaturg, romancier, orator și om politic portughez (m. 9 dec. 1854)
* 1809: Vasile Cârlova, poet român (m. 18 sep. 1831)
* 1871: Friedrich Ebert, primul președinte social-democrat al Republicii de la Weimar (1919 – 1925) (m. 28 februarie 1925)
* 1872: Octav Bancilă, pictor român (m. 3 aprilie 1944)
* 1881: Fernand Léger, pictor francez (m. 17 august 1955)
* 1890: Horațiu Dumitriu, pictor român
* 1900: Jacques Prevert, poet francez (m. 11 apr. 1977)
* 1902: Charles A. Lindberg, aviator american, care la 20/21 mai 1927 a realizat primul zbor fără întrerupere pe deasupra Atlanticului (m. 26 aug. 1974)
* 1906: Clyde W. Tombaugh, astronom american; a descoperit, în 1930, planeta Pluto
* 1906: Dietrich Bonhoeffer, pastor lutheran, opozant al regimului național-socialist (d. 1945)
* 1906: Natalia Bragalia, scenograf
* 1906: Nicolae Georgescu-Roegen, economist și matematician, membru de onoare al Academiei Române; a emigrat în SUA (m. 31 octombrie 1994)
* 1906: Eugen Macovschi, biochimist și biolog, academician român (m. 3 aprilie 1985)
* 1910: Alfred Mendelsohn, compozitor, dirijor și pedagog (m. 9 mai 1966)
* 1929: Constantin Piliuță, pictor român
* 1932: Mioara Avram, personalitate de renume a lingvisticii românești (m. 2004)
* 1937: Emanuel Mandric, regizor român (m. 1 decembrie 1997)
* 1940: Deac Ion Bistrița, artist plastic român
* 1954: Denisa Comănescu, poeta româncă
* 1959: Monica Luisa Macovei, om politic român
* 1975: Natalie Imbruglia, actriță și cântăreață australiană
* 1988 – Carly Patterson, gimnastă americană

Decese

* 0211: Septimius Severus, împarat roman (193–211), fondator al dinastiei Severilor (n. 146)
* 0708: Papa Sisiniu
* 1849: Costache Conachi, unul dintre poeții reprezentativi ai perioadei de început a literaturii noastre (n. 1777)
* 1921: Carl Hauptmann, scriitor german (n. 1858)
* 1928: Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1853)
* 1941: David Emmanuel, matematician român (n. 1854)
* 1962: Aurel Jiquidi, grafician (n. 1896)
* 1974: Satyendra Nath Bose, matematician indian (n. 1894)
* 1977: Mariska Ady, poetă maghiară (n. 1889)
* 1983: Karen Carpenter, membră, alături de Richard Carpenter, a celebrei formații „The Carpenters” (n.2 martie 1950)
* 1988: Alexandru Căprariu, poet (n. 1929)
* 1993: Marieta Rareș, actriță (n. 1896)

Sărbători

* Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Mc. Avramie (calendar creștin-ortodox)
* Sf. Isidor (calendar romano-catolic)
* Sf. Andrei Corsini; Veronica (calendar greco-catolic)
* Sri Lanka: Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1948)

SURSA: http://ro.wikipedia.org

Semnificaţii istorice pentru 4 februarie

 

  1. 1789 George Washington a fost ales, de către Colegiul Electoral, primul preşedinte al SUA.
  2. 1544 – Filip Moldoveanul a tipărit, la Sibiu, „Catehismul românesc”.
  3. 1809 – S-a născut poetul Vasile Cârlova (m.18 septembrie 1831).
  4. 1849 – A încetat din viaţă Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai începuturilor literaturii române, a cărui lirică este, aproape în întregime, erotică (n. 1777).
  5. 1859 – A încetat din viaţă Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim. (n. 17 martie 1819).
  6. 1861 – În Montgomery, Alabama, delegaţiile statelor Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Georgia şi Louisiana au decis înfiinţarea Confederaţiei Statelor Americii.
  7. 1900 – S-a născut poetul francez Jacques Prevert (m. 11 aprilie 1977)
  8. 1902 – S-a născut aviatorul Charles A. Lindberg care, la data de 20-21 mai 1927, a realizat primul zbor New York-Paris (m. 26 august 1974)
  9. 1906 – S-a născut astronomul Clyde W. Tombaugh. A descoperit, în 1930, planeta Pluto (m. 1997)
  10. 1906 – S-a născut, la Constanţa, Nicolae Georgescu-Roengen, economist şi matematician, membru de onoare al Academiei Române. A emigrat în SUA (m. 31 octombrie1994, Nashville, SUA)
  11. 1909 – Are loc, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea.
  12. 1910 – S-a născut Alfred Mendelsohn, compozitor, dirijor şi pedagog. (m. 9 mai 1966).
  13. 1926 – S-a născut Tudor George, poet şi traducător („Balade singaporene”, „Ierbarul amorului”) (m. 10 ianuarie 1992)
  14. 1929 – S-a născut pictorul şi sculptorul Constantin Piliuţă (m. 4 mai 2003).
  15. 1932 – S-a născut Mioara Avram, personalitate de renume a lingvisticii româneşti (m. 2004)
  16. 1934 – Echipajul român de bob, de două persoane (Al. Frim şi V. Dumitrescu), cucereşte titlul de campion mondial, la Engelberg, Elveţia.
  17. 1941 – A încetat din viaţă matematicianul David Emmanuel, membru de onoare al Academiei Române (n. 31 ianuarie 1854)
  18. 1945 – Au început lucrările Conferinţei de la Yalta (Crimeea), în cadrul căreia au fost discutate probleme legate de configurarea lumii postbelice. Yalta este, de obicei, asociată cu împărţirea sferelor de influenţă între marile puteri.
  19. 1947 – Ministrul de Externe al Marii Britanii a semnat Tratatul de pace cu România.
  20. 1948 – A fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic, care consacra satelizarea României de către URSS.
  21. 1962 – A murit graficianul Aurel Jiquidi (n. 1896)
  22. 1970 – A fost publicat romanul „Love Story” de Erich Segal.
  23. 1974 – A încetat din viaţă compozitorul şi pianistul Mihail Andricu, membru al Academiei Române, considerat unul dintre întemeietorii şcolii muzicale simfonice de inspiraţie folclorică din ţara noastră (n. 22 decembrie 1894).
  24. 1986 – A murit Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului românesc documentar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20 (n. 12 septembrie 1895)
  25. 1988 – A încetat din viaţă Alexandru Căprariu, poet, eseist şi publicist. (n. 20 decembrie 1929)
  26. 1993 – A încetat din viaţă actriţa Marieta Rareş (n. 31 martie 1896).
  27. 2001 – A încetat din viaţă compozitorul francez de origine română, Iannis Xenakis. El şi-a pus amprenta asupra muzicii contemporane prin folosirea în special a efectelor electronice şi a teoriilor matematice. (n. 1922, la Brăila).
  28. 2002 – A încetat din viaţă scriitoarea elveţiană de limbă germană, originară din România, Aglaja Veteranyi („De ce fierbe copilul în mămăligă”, „Raftul cu ultimele suflări”) (n. 1962).

SURSA: http://www.mediafax.ro

Sinaxar 4 Februarie

 

În această lună, ziua a patra, pomenirea cuviosului părintelui nostru Isidor Pelusiotul.

Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia. Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Nicolae Mărturisitorul, studitul.

Acest cuvios s-a născut în insula Creta, şi vrând ca să vadă pe o rudenie a lui cu numele Teofan, s-a dus la Constantinopol. Aflându-l pe acesta în Mănăstirea Studiţilor, unde trăia laolaltă cu ceilalţi fraţi, s-a îmbrăcat şi el în schimă. Şi dobândind toată duhovnicească învăţătură şi învăţând cu de-amănuntul care sunt semnele petrecerii călugăreşti şi ajungând prin viaţa lui la cele mai înalte fapte bune, a fost hirotonit după aceea preot. Nu a trecut însă prea multă vreme şi acest fericit Nicolae a fost condamnat la surghiun împreună cu sfântul Teodor, igumenul Mănăstirii Studiţilor. În urmă au fost chemaţi din surghiun amândoi, şi au fost bătuţi cu vine de bou, din porunca împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, deoarece se închinau sfintelor icoane; după aceea au fost aruncaţi în temniţă. Apoi fiind din nou întrebaţi şi mărturisind cu aceeaşi hotărâre închinarea la sfintele icoane, iarăşi au fost bătuţi, puşi în lanţuri şi aruncaţi în temniţă. Rămânând acolo trei ani, luptându-se cu foamea şi cu setea şi cu goliciunea, de acolo au fost trimişi la Smirna, unde iarăşi au fost bătuţi şi aruncaţi în temniţă, unde li s-au pus picioarele în butuci. După trecere de douăzeci de luni de la aceasta, a murit Leon Armeanul şi atunci fericiţii fiind sloboziţi din temniţă, s-au dus la Calcedon şi acolo întâlnindu-se cu fericitul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, au petrecut împreună cu el. Dar când după Leon Armeanul a venit la împărăţie Mihail Travlul, luptător împotriva sfintelor icoane, atunci sfinţii au fost din nou izgoniţi la Prusa şi de acolo la Acrita, ce se află lângă Calcedon, unde mult pătimitorul Teodor s-a mutat către Domnul. Iar după ce a murit Mihail Travlul şi a ajuns la împărăţie Teofil, fiul său, iarăşi s-a pornit prigoanî asupra dreptcredincioşilor închinători la sfintele icoane. După ce s-a stins din viaţă şi Teofil, a ajuns la împărăţie drept credincioasa împărăteasă Teodora, împreună cu fiul Mihail. Şi atunci s-a făcut pace statornică între dreptcredincioşi. Mai târziu, ajungând împărat Vasile Macedon, acesta, cu multe îndemnuri, a înduplecat pe cuviosul şi mult pătimitorul Nicolae şi l-a aşezat igumen la Mănăstirea Studiţilor. Deci într-acest fel şi cu atâtea lupte petrecându-şi viaţa timp de şaptezeci şi cinci de ani, acest sfinţit părinte, şi de multe rele pătimiri fiind chinuit, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia.

În anul al cincilea al prigoanei ce s-a făcut în Persia împotriva credincioşilor, a fost prins de mai marele magilor, şi sfântul Avramie, care era episcopul uneia din cetăţile Persiei, numită Arvil, şi a fost silit să se lepede de Hristos şi să se închine soarelui. Dar fericitul Avramie, zicea mai marelui magilor: nenorocitule şi ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna să fac cele ce nu se cuvin? Este, oare, cu putinţă să las pe Făcătorul soarelui şi al tuturor făpturilor şi să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu? Aceste cuvinte au tulburat foarte pe tiran împotriva sfântului; şi îndată a poruncit să fie bătut cu toiege. Şi mai-marele magilor văzând că suferea vitejeşte şi că se şi ruga pentru cei ce-l băteau, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”, a poruncit să i se taie capul cu sabia. Şi s-a săvârşit sfântul Avramie, în satul ce se zice Telman, tăindu-i-se capul cu sabia.

  • Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ioan cel din Irinopole, unul din sfinţii părinţi de la Sinodul din Niceea.
  • Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoctist.
  • Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi făcătorul de minuni Iasim, care în pace s-a săvârşit.
  • Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iosif de la Halep, care a mărturisit la anul 1686, când prin sabie s-a săvârşit.
  • Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

SURSA: http://www.calendar-ortodox.ro

 

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed