Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 9%. În cinci cartiere sunt mai ieftine de 70.000 €

Preţurile apartamentelor cu trei camere din Bucureşti au scăzut cu 9% în primul semestru al acestui an, în cinci dintre cele mai mari cartiere din Capitală – Berceni, Militari, Drumul Taberei, Colentina şi în zona Bulevardului 1 Decembrie – proprietarii solicitând în medie mai puţin de 70.000 de euro pentru acest tip de locuinţe.

pag-2-1 Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 9%. În cinci cartiere sunt mai ieftine de 70.000 €Scumpiri doar în zona Victoriei

Scăderi de preţuri au fost înregistrate în 19 din cele 20 de zone analizate, excepţie făcând zona Victoriei, unde preţurile au crescut cu 4% în iunie 2010 faţă de sfârşitul anului precedent, aceasta fiind de altfel cea mai scumpă zonă pentru care s-au colectat date.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi de preţuri au fost înregistrate în zonele Colentina (-19%), Moşilor (-17%), 13 Septembrie (-16%), Ştefan cel Mare şi Titan (-15%).

Sub 1.000 euro/mp la periferie

În cartierele de la marginea Bucureştiului preţurile solicitate de proprietari au scăzut sub pragul de 1.000 de euro/metru pătrat, în condiţiile în care programul Prima casă 2 nu a avut acelaşi impact ca prima etapă a programului guvernamental, iar în ultimele două luni ştirile negative privind salariile din sectorul bugetar şi majorarea TVA se fac de asemenea simţite în apetitul de consum al românilor. În ciuda scăderilor de preţuri, piaţa rezidenţială din Bucureşti nu dă încă semne de deblocare. În afara proprietarilor de apartamente vechi, pe piaţă sunt în prezent activi şi dezvoltatorii imobiliari care mai au spre vânzare câteva mii de locuinţe noi a căror construcţie a fost finalizată.

Şi aceştia au mai redus din preţuri în ultimele şase luni, în condiţiile în care dezvoltatorii au de plătit lunar ratele la creditele luate pentru construcţie.

18-315x320 Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 9%. În cinci cartiere sunt mai ieftine de 70.000 €Băncile intră în horă

Un alt jucător tot mai important pe piaţa rezidenţială tind să devină băncile, care scot lunar la licitaţie zeci de locuinţe executate silit, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară. Recent a fost publicat şi primul indice oficial al preţurilor la locuinţe din România, realizat de Institutul Naţional de Statistică, conform căruia în primele trei luni ale anului preţurile apartamentelor din Bucureşti au scăzut cu 5,7% faţă de anul 2009.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed