Clienţii care vor să achiziţioneze o casă nouă cu un astfel de buget au la dispoziţie o ofertă destul de mare. Intraţi în panică, proprietarii scad şi până la 15% din preţuri.

Un apartament cu trei camere în cele mai îndepărtate zone ale marillor oraşe, o locuinţă cu două camere în cartiere sau o garsonieră în plin centru. Cei care dispun de o sumă între 30.000 şi 40.000 de euro chiar au de ales în această perioadă.

Dacă în urmă cu trei-patru ani, în Capitală, de exemplu, cu suma asta abia se puteau apropia de o locuinţă confort doi, la periferiile rău-famate, acum oferta este mult mai variată. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cele mai mari oraşe.

Preţurile puse în discuţie sunt cele solicitate de proprietari. Unii dintre aceştia se grăbesc însă să vândă, astfel că sunt dispuşi să accepte chiar şi oferte cu până la 15% mai mici. “Bugetul pe care-l analizaţi este mic, dar se poate găsi o locuinţă acceptabilă, mai ales din cele aflate în executare silită”, este de părere Adrian Şişchin, de la Re/max România.

Achiziţii în Capitală

3 camere. Cu 30.000-40.000 de euro se poate achiziţiona chiar şi un apartament cu trei camere, confort doi sau chiar trei. Acesta este în Berceni sau Rahova, neamenajat, acces destul de dificil la mijloacele de transport în comun şi are suprafeţe de la 50 la 75 mp.

Cu fix 40.000 de euro se poate cumpăra în Berceni chiar şi un apartament nou, de 80 mp utili. “Este la gri, adică nu are finisaje-faianţă, gresie şi nici instalaţii sanitare”, spune un reprezentant al dezvoltatorului, care promite finalizarea în două-trei săptămâni a blocului situat în apropierea noului mall.

2 camere. Oferta este mult mai generoasă – cei care acceptă să se mute la confort doi găsesc cu aceşti bani locuinţe în toate cartierele, chiar şi în unele semicentrale. Cei care îşi doresc un apartament nou vor găsi un bloc în Bragadiru, unde preţul porneşte de la 36.000 de euro, plus TVA de 5%. În Militari, aproape de centură, alte blocuri noi au apartamente de până-n 40 mp utili, cu preţuri mai mici de 40.000 de euro.

Garsoniere. Dacă în urmă cu trei ani, nici bulinele nu-i speriau pe cumpărători, care plăteau generoşi câte 50.000 de euro pentru o garsonieră poziţionată în buricul Capitalei, acum aceştia se străduiesc să le vândă cu circa 30.000-35.000 de euro. Unele dintre ele sunt chiar proaspăt renovate, dar au suprafeţe mici şi sunt plasate în zone cu prea puţine locuri de parcare. “Eu am cerut 40.000 de euro, dar toţi care au venit până acum au dispărut fără urmă. Acum aştept o ofertă: cât vrea cineva să dea, că trebuie s-o vând”, spune Marius, proprietarul unei garsoniere de pe Calea Victoriei.

“Clienţii acestora sunt, în general, provinciali, care cumpără pentru copiii care vin la studii”, explică Evelina Geogea, broker Coldwell Banker. Cu această sumă, clienţii pot găsi garsoniere noi – în Militari, Berceni sau Titan, circa 40 mp şi preţuri până-n 39.000 de euro.

Marile oraşe, la pas cu bucureştenii

Cu 30.000 de euro se poate achiziţiona o garsonieră spaţioasă sau două camere în unele din cartierele din Timişoara, Braşov sau Constanţa. Locuinţele cu două camere sunt decomandate şi au până la 40 mp. Pentru trei camere, preţul minim porneşte de la 40.000 de euro.

CEL MAI IEFTIN

Locuinţe de 16 mp şi case în Ferentari

Pe piaţă se găsesc acum oferte şi sub 25.000 de euro. Acestea sunt însă fie apartamente confort trei, în cele mai rele zone ale Rahovei sau chiar în Ferentari, fie garsoniere foarte mici, de până în 19 mp, în blocuri cu buline. Acestea sunt amplasate fie pe Calea Călăraşi, fie în zona Piaţa Universităţii-Rosetti.

În Timişoara, locuinţele cu astfel de suprafeţe sunt amplasate în cartiere şi au preţuri de circa 18.000 de euro, în timp ce în Constanţa, în zona CET-urilor, preţurile nu depăşesc 22.000 de euro.

În zona Tractorul, din Braşov, aceleaşi garsoniere confort II costă în jurul a 23.000 de euro. Preţuri similare se găsesc şi în Iaşi, dar şi în Arad sau Craiova.

SURSA: http://www.evz.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…