Prima şedinţă a Consiliului Local din anul 2011 a început cu un moment emoţionant – decernarea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Câmpina” fostului primar Romul Remus Micu. În decembrie, Micu a împlinit 77 de ani şi a fost primarul Câmpinei între anii 1996 şi 2000, pentru ca în mandatul următor (2000 – 2004) să deţină funcţia de consilier local.
Discursurile au fost emoţionante, pentru că, pe de o parte, actualul edil-şef, Horia Tiseanu, a avut numai cuvinte de laudă, făcând tandem cu Micu la conducerea Primăriei în primul mandat de viceprimar al lui Tiseanu, iar pe de altă parte, Romul Remus Micu, vizibil emoţionat, a ţinut o adevărată lecţie nu numai de administraţie, ci şi de omenie. Cele mai interesante aspecte dezvăluite de Micu – şi care ar trebui să însemne ceva pentru actualii aleşi locali – au fost acelea că fostul primar avea, când a intrat în Primărie, o indemnizaţie de 475.000 lei, iar în perioada mandatului său a realizat lucrări de peste 10 miliarde lei – dar, atenţie – fără a cheltui nici un leu de la bugetul local, ci doar prin sponsorizări.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul