Rodica Elena Lupu – „Unde?”

TAINELE MARII, NU SE CUNOSC DE PE MAL

259 Rodica Elena Lupu - "Unde?"

poezii semnate Rodica Elena Lupu
Din volumul HAOS – Ed. ANAMAROL, 2011


UNDE?

 

M-am întrebat de atâtea ori,

unde se duce,

unde dispare

ceea ce am auzit,

când nu însemn

ceea ce am auzit?

 

A răspunde –

în uitare

este prea eliptic

şi prea complicat.

 

Dar ce e uitarea,

cea care înghite tot

ce nu e adăpostit

în cuvinte?

 

Ce este prăpastia

deasupra căreia

verbul a trăi

se lasă suspendat

de verbul a scrie

iar lumea însăşi

devine o poveste

care aşteaptă

să fie citită

cuvânt de cuvânt?

 

O poveste scrisă

cu greu,

literă de literă

şi silabă de silabă,

 

la sfârşitul căreia

aşteaptă,

ameninţătoare

asemenea sfinxului,

întrebarea:

Unde dispare,

unde se duce

ceea ce nu e scris,

trăit fiind?

 

Dar ceea ce nu e nici trăit?

 

=============

Din volumul HAOS

de Rodica Elena LUPU

Ed. ANAMAROL, 2011

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed