Home Breaking News Stiri Exclusive Marin Voican-Ghioroiu – “Musca”

Marin Voican-Ghioroiu – “Musca”

4 min read
0
0
229

M U S C A

Într-o zi de vară caldă…

Musca de pe un pervaz,

Zise: „Ce bine ar fi la scaldă!

Dar am iar un vernisaj…”

 

A privit strâmbând din gură,

La cel public adunat:

–     Când m-apucai de pictură,

Şapte ani am studiat.


Am făcut caricatură…

Taina am voit să prind;

Astăzi, mulţi fac tevatură

Când pe advesari înving.


Oameni mari îmi recunosc

Faima  şi talentu’ –original;

Rareori vine vreun prost…

Pus pe ceartă şi scandal.


Zice c-am pătat hârtia, eu!…

Şi, prin puncte, ce exprim?

Domnu’ nu vede că-i  bou!

Pun un punct, e un destin.

 

Vă întreb, dacă îmi ştiţi:

Ce e lumea colorată?

Acest  punct, vă rog, priviţi!

Nu din el… linia pleacă?


Domnilor, de-acum vi-i clar?

Fac un punct şi punctişoare,

Că-nţelege şi-un măgar…

Pictez punctul în mişcare.


Da!… vor să ştie ce-am pictat?

De le spun, ce au să scrie!?…

Critici mari m-au venerat,

Şi au spus că-n filozofie


Nu-i  priceput orişicare…

Cum pe mine m-a-nzestrat

Sfîntul… să fiu pictor mare –

Ca să expun prin palat…


O, rareori  prilej aveţi…

Să mă puteţi admira!

Ca Rafael…  pe pereţi,

Îmi expun opera  mea.

 

Vin aleşii să mă vadă!…

Eu pictez cu ce-au făcut,

Fiindcă toţii-ncep să creadă,

Că un muritor de rând


Nu mai poate aspira…

Peste veacuri să rămână

În muzeu, cum e opera mea;

Nefiind pictată de mână,

 

Am lucrat-o… cum şi ei

Ne lasă mereu tablou:

Căscaţi gura!… Ce-i cu voi?

Doar fac treabă din popou.

 

ÎN LOC DE Epilog

 

…Când la vernisaj, stupoare!

Musca n-a mai fot zărită;

Dragii mei, nu-i o mirare!…

Că-n GUVERN a fost numită

 

De cei care, -aţi înţeles?

Văd în puncte, -o desfătare;

Iar de-atunci, bine i-a mers:

 

Expune-n continuare.

 

*            *             *

Va fi minte să priceapă,

S-o găsi vreun iscusit?…

Dacă de muşte ne scapă,

În veci trebui’ pomenit!

 

Căci de muşte ţara-i plină,

Fac picturi din munca lor,

N-au nevoie de albină;

Nu sug mierea din popor?

=======

Marin Voican-Ghioroiu

 

Load More Related Articles
Load More By Marin Voican Ghioroiu
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…