Dorel SCHOR – „SAMI BRISS, revine in Iasul natal”

Iata o surpriza deosebit de placuta: maestrul Briss ma invita la vernisajul expozitiei sale de pictura la galeria de arta „Dana” din Iasi. Era de asteptat. Pentru ca Sami Briss s-a nascut in tirgul Iesilor, a studiat la Academia de arte din Bucuresti, a trait si creat in Israel, s-a stabilit la Paris si a devenit un faimos artist al lumii, cistigind, in timp,  o solida si binemeritata notorietate.

Sami-Briss-invitatie Dorel SCHOR - "SAMI  BRISS, revine in Iasul natal"

Exegetii considera ca opera sa reflecta in mare masura biografia sa. Pictorul e influentat structural de folclorul romanesc si de miturile rurale, are nostalgia icoanelor si a plaiurilor moldave si multe dintre lucrarile sale sunt de esenta populara. Israelul l-a apropiat de valorile si simbolurile iudaice, de temele biblice, de traditiile, sarbatorile si arta muzicantilor cleizmeri. Iar Parisul i-a prilejuit impactul frenetic cu creuzetul tendintelor si cautarilor artistice contemporane, care l-au plasat in familia pretioasa a lui Paul Klee si Victor Brauner.

expo_leon Dorel SCHOR - "SAMI  BRISS, revine in Iasul natal"Probabil ca aceasta explica dece Sami Briss este, aproape in acelas timp, si surrealist, si simbolist, si cubist si… bizantin. El vede lumea intr-o perspectiva foarte personala, care ii permite sa descopere fericirea zilnica. Este un pictor al magicului cotidian tradus intr-un vocabular propriu al simbolurilor. Pestele, conform credintei iudaice, simbolizeaza abundenta, mainile comunica forta si bucurie, pasarea – libertate si noroc, muzica spiritualitate.

Personajele din picturile lui Sami Briss au figurile serene, reflecta un dinamism calm, complex dar precis. In mod paradoxal (sau nu)  simbolurile universale ale iubirii si prosperitatii, care l-au facut pe pictor atit de popular in Europa, ne sint reprezentate prin culori calme dar si exuberante. Ambianta de vis din tablouri contine vizibil mesajul ca viata este vibranta si plina de continut. Unicitatea stilului, solutiile originale, continutul artistic personal si compozitia lirica, poetica, fac opera lui Briss inconfundabila.

Expozitia de la galeria „Dana” Iasi, in prezentarea calificata a criticului de arta Valentin Ciuca si a scriitorului Adi Cristi, prilejuieste publicului (re)descoperirea unui artist de dimensiuni majore, prezent in muzee si colectii reputate din Israel, Franta, Romania, Marea Britanie, Germania, Suedia, Olanda, Luxemburg, Canada, Statele Unite…Pictorul israelian roman francez expune macar o data pe an intr-o galerie din Israel. Daca expozitia din Iasi va fi si ea inceputul unei asemenea traditii benefice, cu atit mai bine.

Iasi-zile-negre-0 Dorel SCHOR - "SAMI  BRISS, revine in Iasul natal"

Sami-Briss-2 Dorel SCHOR - "SAMI  BRISS, revine in Iasul natal"

Sami-Briss-3 Dorel SCHOR - "SAMI  BRISS, revine in Iasul natal"

Dr. DOREL SCHOR

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed