De Halloween, turiştii vor fi „bântuiţi“ la Castelul Bran

Vrăjitoarele, monştrii, vampirii şi mumiile, în frunte cu Dracula se vor plimba, în noaptea de 29 octombrie, prin castel. Turiştii români şi străini care aleg să îşi petreacă seara de Halloween aici vor fi întâmpinaţi de chiar de către conte, pentru un tur de noapte, între orele 20.00 şi 01.00.

344-522x320 De Halloween, turiştii vor fi „bântuiţi“ la Castelul Bran

Toată noaptea, alături de monştri şi vrăjitoare, ielele vor încerca să le ia minţile tinerilor şi să îi prindă în mrejele lor. Dracula îşi va primi vizitatorii cu vinul de colecţie Chateau Bran, în ediţie limitată, garantat de proprietarul castelului, dar şi de negustorul de vinuri Nick Filip, iniţiatorul ideii. „Pentru turiştii adulţi, în temniţa castelului vor fi pregătite shot-uri de votcă neagră, iar la finalul turului va fi un open bar cu vinul castelului”, a precitat Alex Prişcu, PR-ul Castelului Bran.

Curajoşii care vor să petreacă o noapte plină de fiori în castelul contelui Dracula trebuie să plătească 40 de lei. Elevii şi studenţii beneficiază, însă, de o reducere de 50%, dacă vor prezenta la intrare carnetul care să ateste una dintre aceste calităţi. Preţul biletului acoperă vizitarea castelului, pe acorduri de „muzică a tenebrelor”, după cum avertizează organizatorii, spectacolul ielelor şi un pahar de vin.

Premieră cu premii

Pentru prima dată de la organizarea evenimentului, participanţii vor fi premiaţi pentru cele mai originale sau reuşite costume. „Premiile vor consta în sticle de vin, albume foto şi alte obiecte care să le amintească de noaptea petrecută la castel”, a mai precizat Alex Prişcu.

Coloana sonoră care îi va însoţi pe turişti, pe tot parcursul nopţii, va fi realizată din selecţii ale celor mai înfricoşătoare acorduri din filme de groază devenite celebre. Muzica va răsuna în tot castelul, iar curajoşii vor putea petrece în casa contelui Dracula, până în zori.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed