Fuego şi Irina Loghin vor cânta la „Festivalul Ţuicii“ de la Vălenii de Munte

S-a dat startul la trei zile de petrecere la Vălenii de Munte, unde în acest weekend se desfăşoară cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Ţuicii.

3113-522x320 Fuego şi Irina Loghin vor cânta la „Festivalul Ţuicii“ de la Vălenii de Munte

Atmosfera va fi întreţinută în această seară de Fuego şi Emilia Ghinescu, alături de care vor concerta şi alţi artişti populari. Mâine, iubitorii de folclor le vor putea vedea şi asculta pe Irina Loghin şi Niculina Stoican. Nu vor lipsi dansurile populare ale ansamblurilor prahovene.

Duminică vor fi acordate diploma producătorilor de rachiuri naturale, care se vor înscrie în concurs şi care vor fi degustate de către specialişti.

Pe lângă tradiţionala ţuică, participanţii la eveniment se vor putea înfrupta şi din preparatele româneşti, îşi vor putea face provizii pentru sezonul rece, vor putea admira operele pe care le vor expune meşterii populari. „Am dat autorizaţie pentru amplasarea a 250 de tarabe. Vor fi producători din toată ţara. Pe lângă ţuică, vor şi şi brânzeturi, carne, haine şi multe altele. Costul festivalului se ridică la aproape 40.000 de lei, iar fondurile sunt asigurate din autofinanţare şi nu din bugetul local”, ne-a declarat Vasile Gheorghe, viceprimarul oraşului Vălenii de Munte.

Printre organizatorii evenimentului se regăsesc şi Centrul Judeţean de Cultură Prahova şi Camera de Comerţ şi Industrie Prahova.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed