Georgeta RESTEMAN – „Aşterne-mi visul, frunză ruginie” (poem)

Mulţumesc frumos, domnule Totpal!  Într-o seara de toamnă frumoasă, un poem ivit de curând de sub frunze ruginii, cu drag, pentru dumneavoastră şi cei dragi şi pentru toţi cititorii acestui portal. Cu prietenia cuvântului scris din suflet, Georgeta Resteman

Aşterne-mi visul, frunză ruginie

Aşterne-mi visul, frunză ruginie

Când dai sărutul tău, sfinţit de toamnă,

Pământului mustind… eşti tristă, doamnă,

Prin  fald de neguri rătăcind pustie…

*

Dezmiardă-te în limpezimi de ape

Drumeag făcându-ţi printre stânci rebele

Pribeagă-n vânturi ascunzând sub pleoape

Zăvoaiele-ntristate şi fără păsărele…

*

Aşterne-mă cu tine-n pace lină

Adie-mă în suflet cu iubire

Îmi scaldă visu-n nopţi cu lună plină

Şi-al meu cuvânt din stih, în nemurire.

*

Să-mi dărui gând curat în prag de seară

Tot ce-i fumos şi bun în mine-nvie

Şi-ascunde-mă în strune de vioară

Aşterne-mi visul, frunză ruginie!

*

Tu, suverană în regatul de-aramă

Ce-n unduiri de vânt îţi legeni trupul

Azi eşti veşmântul meu, mâine-maramă

Să nu laşi frigul să-mi pătrundă lutul…

Cluj Napoca, 27 octombrie 2011

Georgeta Resteman

*****