BOICIUC, Camelia, poetă, nascută la 18 ianuarie 1985. Profesia: educatoare (5 ani). Studenta anul III la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educatiei (Pedagogia invăţământului primar şi preşcolar), Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Baia-Mare (zi). Menţiune in cadrul Concursului de creaţie plastică si literară „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmatiei (2 decembrie 2002) pentru sectiunea poezie („Munca, izvor de inţelepciune).

ALTFEL

*****

Adapǎ-mi sufletul cu iubire,

Altfel voi muri însetatǎ,

Şterge ochii mei înlǎcrimaţi,

Altfel voi muri înecatǎ

Ȋn propria-mi durere.

*

Condu-mi paşii spre lumina,

Altfel voi muri în bezna,

Cuprinde-mi trupul în braţe,

Altfel voi muri goalǎ

Ȋn propria-mi singurǎtate.

*

Vorbeşte-mi despre fericire,

Altfel voi muri neştiutore,

Ȋnvaţǎ-mǎ sǎ zbor,

Altfel voi muri cu aripile frânte

De propriile-mi stânci.

*

AŞ VREA

*****

Aş vrea sǎ plâng,

Ȋncât lacrimile mele

Sǎ spele ochii orbilor,

Sǎ vadǎ…

Sǎ vada negura

Ce mi-a învǎluit fiinţa,

Ce mi-a întunecat privirea…

m-a orbit.

*

Aş vrea sǎ strig,

Ȋncât ţipǎtul meu

Sǎ deschidǎ  urechile surzilor,

Sǎ audǎ…

Sǎ audǎ plânsul

Ce mǎ dizolvǎ,

Ce mi-a copleşit auzul,

m-a asurzit.

*

Aş vrea sǎ vorbesc,

Ȋncât glasul meu

Sǎ dezlege limbile muţilor,

Sǎ vorbeascǎ…

Sǎ spunǎ tuturor

Cuvintele ce s-au înecat în mine,

Ce nu pot sǎ rasune

m-au amuţit.

*

UNDE?

*****

Lasǎ noaptea sǎ-mi cuprindǎ trupul,

iar ochii,ochii sǎ-i închidǎ luna,

vreau sǎ pierd în noapte tot,

sǎ strig apoi cǎ nu mai pot,

sǎ mǎ pierd într-un potop,

de vise,

de balade.

Deschide apoi zorile,

lasǎ-mi trupul de tinǎ sǎ se ridice,

sǎ plece,

sǎ tacǎ,

apoi sǎ se întoarcǎ,

sǎ-mi spunǎ, unde i-a fost mai bine

în noapte,

în lume…

*

Lasǎ apoi vǎzduhul sǎ-l îmbete

Cu-a florilor alcoolicǎ miresme,

sǎ se înece în plutire,

sǎ zboare,

sǎ cadǎ,

sǎ se prǎbuşeascǎ.

Apoi, pe mare sǎ pǎşeascǎ

şi când va gǎsi corabia,

sǎ se refugieze.

sǎ tacǎ,

sǎ se odihneascǎ,

sǎ urle apoi ca un nebun,

unde i-a fost mai bine

în mare,

în lume…

 *

 

MOHORȂTǍ TOAMNǍ

*****

E toamnǎ şi e târziu,

Ceasornicul vieţii ticǎie necontenit;

Natura ne cheamǎ spre infinit,

Cǎ e toamnǎ şi e târziu.

*

Un val-vârtej e dansul frunzelor;

A-mbǎtrânit stejarul şi fagul,

Mireasa toamnǎ trece pragul,

Cǎ val-vârtej e dansul frunzelor.

*

Ȋnsângerat amurgul pare,

Ȋntreg cuprinsul e un decor finit,

Un ultim preludiu de cântec s-a sfârşit

Cǎ-nsângerat amurgul pare.

*

Trecuţi prin ani şi fǎrǎ vlagǎ sunt copacii goi,

Tǎcerea grǎbeşte al ei pas,

Tainica toamnǎ ne lasǎ fǎrǎ glas

Cǎ asemenea toamnei suntem noi.

*

MUNCA, IZVOR DE-NŢELEPCIUNE

*****

Cu fruntea-mbroboditǎ de sudoare,

Cu sufletul îngreunat de muncǎ,

Se-ntorc împovǎraţi de muncǎ din ogoare,

Ȋmbǎtrâniţi de pâinea câştigatǎ-n luncǎ.

*

Pǎşesc greoi, cu pasul lor pietros,

Drumul bǎtǎtorit şi plin de tinǎ,

Sunt robi ai muncii, ce pǎstreazǎ,

Ȋn inima şi-n suflet, o luminǎ.

*

Pe chipul lor e scrisǎ-nţelepciunea,

Ce înţelepţii lumii-au cǎutat;

Ȋn suflet se-mpleteşte-amǎrǎciunea

Şi dragostea cu care au luptat.

*

O, voi, a cǎror mamǎ este munca,

O, voi, a cǎror tatǎ e pǎmântul,

Ȋnvǎţaţi-ne, în muncǎ sǎ gǎsim lumina,

Ȋn fiecare roadǎ, sǎ gǎsim cuvântul.

*

SUFLET ȊNCǍTUŞAT

*****

Precum un vultur, stǎpân peste munţi,

Precum pescǎruşul, suveran peste mare,

Aşa mi-e sufletul, însetat

Şi cautǎ-n munţi, şi cautǎ-n mare,

Izvor,

Pentru adapat.

*

Cum cerbul mǎreţ cutreierǎ pǎdurea,

Cum zboarǎ fluturele-n soare scǎldat,

Aşa mi-e sufletul, un împǎrat

Ce şi-a pierdut coroana-n mocirlǎ

Şi-o cautǎ,

Ne-ncetat.

*

Asemenea floarei de colţ,

distinsǎ doamnǎ-n înǎlţime,

Asemenea bradului falnic,mǎreţ,

Aşa mi-e sufletul,  dorinţa fierbinte

Ar vrea sǎ se-nalţe, dar nu poate,

Decât,

Prin cuvinte.

*

TOAMNǍ

*****

Aşterne-ţi toamnǎ rochia mǎtǎsoasǎ

Din voaluri de frunze,

Din trene de pǎsǎri,

Pe-ntinsul pǎmânt;

Iar straiul, straiul de neguri,

Mǎrgele de ploi

Ȋmbracǎ-le toamnǎ,

Aici, pe la noi.

Rǎsfirǎ-ţi şi pǎrul buclat, castaniu

Din fire de iarbǎ,

Din cosiţe ţesut

Pe-ntinsul pǎmânt;

Iar coşul, coşul cu roade bogate

Cu merele coapte,

Cu nuci maronii,

Rispeşte-le toate,

Aici, pe la noi.

*

SǍRMAN  PRIBEAG

*****

Sǎrman pribeag, cu crucea-n spate

amar suspini urcând, greoi,

e drumul rece

duce spre moarte,

dar urci

gândindu-te la noi.

*

Sǎrman pribeag, te doare rana,

te dor şi lacrimi care curg,

în urma ta

suspinǎ Mama,

dar n-o auzi,

gândindu-te la noi .

*

Sǎrman pribeag,pe munte sus

în cuie şi-n dureri te-nalţi,

ţi-e crucea tron,

ţi-e crucea pat,

o, blând Isus,

gândindu-te la noi.

*

Gândindu-te la noi

tu urci

spre moarte,

e drumul rece,

amar suspini urcând, greoi

Sǎrman pribeag cu crucea-n spate.

*

ŞTII…

*****

Ştii.. când plânge cerul ce îmi spune?

Ştiu eu… cǎ vrea sǎ fii cu mine.

*

Ştii … când ploaia-ncet se lasǎ

Nu ştii…cǎ dorul te apasǎ.

*

Când simt ca n-am ştii ce mǎ doare?

E lacrima ce-n ochi îmi moare.

*

Când plâng,  ştii tu ce îmi doresc?

Nici eu… dar ştiu cǎ te iubesc.

*

Şi dacǎ mâine totul s-ar sfârşi,

Nu mi-aş dori nimic, decât…sǎ şti.

*

RUGA UNUI COPIL  NENĂSCUT

*****

Nainte sǎ mǎ ţii în braţe

vrei morţii

sǎ mǎ dai

şi-n loc de râsul cristalin

s-auzi suspin,

sǎ n-ai…

*

Nainte sǎ-mi sǎruţi obrajii

vrei în durere

sǎ mǎ pierzi

sǎ nu mǎ vezi tu,alergând,

pe câmp

şi prin livezi…

*

Nainte sǎ mǎ strângi la piept

sǎ te topeşti

de dor fierbinte

vrei sǎ mǎ dai pustiului

tǎcut,

fǎrǎ cuvinte…

*

Nainte viaţa sǎ-mi sfârşeşti

Ascultǎ inima

din tine,

sǎ înceteze-ai vrea curând?

ascult-o,

ascult-o bine…!

–––––––––––––––

Camelia BOICIUC

Baia Mare

1 decembrie