Au inceput traseele Sinaia la pas în 60 de minute

Veniţi să vizitaţi Sinaia! Într-o plimbare lejeră, la pas, prin 350 de ani de istorie. Începând de sâmbătă, 22 iulie, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 10:30, sunteţi invitaţi să străbateţi, timp de oră, o oră şi jumătate, câte unul dintre cele trei trasee pe care vi le propune arhitectul Dan Manea, autorul cărţii

„Sinaia, Oraşul Elitelor”.

Sinaia-la-pas-in-60-de-minute Au inceput traseele Sinaia la pas în 60 de minute

Punctul de plecare al călătoriei prin istoria şi locurile acestui oraş–muzeu va fi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sinaia, amplasat pe Bulevardul Carol I, în piaţeta de la intrarea în Parcul Dimitrie Ghica. Poveştile oraşului vă vor fi spuse de către arhitectul Dan Manea, alături de care aveţi ocazia să vedeţi cel mai vechi hotel din Sinaia, aleile şi fântânile oraşului, Casinoul, prispa pe care stătea odinioară Nicolae Iorga, poteca Dracului, mănăstirea, parcul guvernantelor etc. Veţi cunoaşte prin intermediul unui arhitect îndrăgostit de oraşul său istoriile unor case – monument de arhitectură şi a oamenilor care le-au construit ori le-au locuit. Şi de ce sunt ele atât de importante pentru noi, românii.

Tururile nu presupun obligaţii financiare din partea participanţilor, însă sunt încurajate donaţiile.

Dacă veţi dori să ştiţi mai multe despe fabuloasa moştenire istorică şi de arhitectură găzduită de oraşul Sinaia, vă invităm să citiţi cartea “Sinaia, Oraşul Elitelor” şi apoi să faceţi plimbări la pas pe toate cele patru trasee, de câte o zi, pe care autorul acesteia vi le propune în harta ataşată cărţii. Sau, puteţi opta să utilizaţi varianta online a hărţii, de pe site-ul www.sinaiaorasulelitelor.ro. Versiunea electronică a traseelor (https://sinaiaorasulelitelor.ro/map/) s-a îmbogăţit, astfel încât în prezent harta conţine 133 de obiective propuse spre vizitare dimpreună cu poveştile lor. Obiectivele sunt localizate prin GPS, cu ajutorul soluţiei de hărţi digitale oferită de GPSMAPS, liderul hărţilor digitale vectorizate GPS din România. Harta este optimizată inclusiv pentru dispozitivele mobile şi reprezintă o premieră pentru piaţa românească de carte.

afis_SINAIA60min_A4_1 Au inceput traseele Sinaia la pas în 60 de minute

O parte din veniturile obţinute din acest proiect cultural sunt direcţionate către asociaţia “Clubul Rotary Valea Prahovei”, pentru susţinerea proiectului “Belvederile din Bucegi”. Cu ajutorul acestor sume şi a contribuţiei comunităţii locale va fi readus în actualitate traseul regal Sinaia-Poiana Stânii Regale, ce include punctele tradiţionale de belvedere de la Stânca Sf. Ana, Stânca cu clopoţei, Stânca Franz-Josef şi Poiana Stânii însăşi, care vor fi marcate şi amenajate ca locuri de odihnă şi informare.

Vizitaţi 350 de ani de istorie şi arhitectură! Apoi citiţi despre ei! Sau invers.

Vă mulțumim și vă dorim o zi frumoasă!

Ioana Alexandru
Client Service
Phone/Fax: (+40) 21 410 60 88
Mobile: (+40) 727 436 609E-mail: ioana@bluemasters.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed