De vei pleca
***
Dacă tu vei pleca,
Eu voi muri… un pic,
Sau mă voi ofili!
Dece nu spui nimic?
De mine draga mea,
Nu te îndepărta…
De cîte ori plecai
Lacrimi multe vărsai
Și chiar de nu știai,
Din suflet presărai
Pe unde te aflai…
Te rog, rămâi pe loc.
Ăsta nu e un joc.
Sufletul tau îl vreau
Și nimănui nu-l dau.
Nu spun cuvinte-n van.
Mai așteaptă un an,
Mai așteaptă o lună,
Să mai fim împreună!
N-a sosit vremea ta;
Dece să pleci deja?
Vino la pieptul meu,
Veghează- mă mereu…
Nu te mai dezlipi,
Nu mă mai părăsi…
Hai să ne legănăm,
De rele să uităm!
***
Iubește-ți aproapele
***
ca pe tine însuți!”
Ce precept sublim!
Și eu mă întreb:
acest precept
ce i-a călăuzit
tatălui meu
pașii pe pământ,
spune că trebuie
să-i dau in inimă
prioritate
semenului meu ,
înainte de-a mă gândi
la mine însămi?
*
Ori să-mi încălzesc
aproapele la piept
cu aceeași dragoste
pe care o păstrez
în primul rând
pentru mine?
*
Sau poate înainte
de-a iubi pe altul,
de-a fi atentă
la nevoile lui,
să învăț întâi
a mă iubi pe mine,
a mă-ngriji
de bunăstarea mea?
*
În definitiv,
dacă-ți iubești
aproapele
ca pe tine însuți,
de ce dai dovadă :
de un pur și
binecuvântat
altruism,
sau de un subtil și
nefericit
egoism?
***
