CHEMAŢI VISELE LA VORBITOR

chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le

că eu – în adâncul temniţei – mor

să-şi caute – tot printre cei cu înspinată

coroană – stăpân: să uite

din mine – tot ce nu

am sângerat să rămân

 

PLÂNGERE CĂTRE DUMNEZEU

ce să facem – Doamne – cu suferinţa şi cu moartea

cu păsările care zboară doar noaptea

ce să facem cu trupul – când i s-a prelins inima

ce să facem cu ziua – când simţim că e ultima?

prea multe lăsaşi – Doamne – să se zvârcolească-n

sfântul văzduh şi să se

războiască întru putere:

cântarul lumii se strică

chiar toate-ale totului când se ridică

spre lumină: trebuie puţină

asprime şi plivire

altfel degeaba  –  Doamne – ai trudit la nemărginire

 

VENEŢIA

în palate s-au tolănit şerpii

trăgând peste ei masca petalelor

pe tăişul punţii aleargă

zeiţe nebune

din smoala apelor răzbat

ochii amanţilor înecaţi:

sumedenii perle

a ieşit din adâncuri – gânditor

diavolul – privindu-şi – pe deget

inelul de doge

 

VAGABOND AL LUMII

mâinile mi se scufundă în buzunare

ca-n peştera lui Aladin

trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm

pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul frunţii mele:

Rege Zdrenţăros al Marilor

Dispariţii şi Pagube

 

DRUM CU CAVALERI

venit-am din Arhipelag – sub

aceeaşi flacără-a Morţii să stau – cu

inepţii Cavaleri ai Apocalipsului

imperial drum: să stingi – rând pe rând

sub surzenia apei – insulele

care s-au depărtat mistic – una de alta – pentru

a închipui hieroglifa cântată a

nemărginirii

când vei trăi – într-o altă viaţă

Apocalipsul –  acum doar visat

îţi va părea plictisitor şi-ntunecat – blestem

prea des încercat

*

geometrie perfectă – Aerul: lumină retezată

cu sabia

fumegă muntele de tămâie:

numai îngerii mai pot aici să-ntârzie

*

se-ncaieră caii

strănută craii

când fâlfâie luna prin cântecul de leagăn al zeilor

salvaţi cavalerii –

turnirul serii

a-n-ceput cu-o greşeală de lance în pieptul Furtunii

culeg melci de zale

funingini astrale

înfundă coşul respirării domestice de vise

plângi don Quijote –

plânsul pe note

umple de sânge palmele-aplauzelor

Selenarei Curţi

*

Ierusalime – cavalerii zgurii

clăditu-te-au în visele din Nord:

când călărim pe racii graşi ai urii

eşti când cetate – când ceţos fiord

 

CĂTRE DON CERVANTES

pe Deşiratele – cu-nverşunare voi călări – până când

sumbrul Sfinx îmi va zâmbi

nu cavaleri m-au ciopârţit – ci

pietroaie de râu – Cuvintele

aşteptaţi – aşteptaţi laşilor

mă voi scula şi voi rosti un trăsnet

păsări şi furtună voi isca

voi face să fulgere stele – pe trupul

Potirului

aşteptaţi –  aşteptaţi laşilor

am prins în menghinea braţelor – zilele

va fi lumină sau disperare – după cum Eu voi porunci

pe saltimbanci i-am înhămat la morile de vânt

Arborele Cuvântului şi-a scuturat cenuşa peste lume

am ascuns anotimpurile sub piatra inelului

marea: cerşetoare încântătoare – la

porţile trufaşelor stânci

sfinţenia mea e-n toate cărţile – risipite pe

mese de joc

îndeletnicirea de căpetenie a degetelor:

pipăie mistice goluri – între

lună şi soare

sunt din neamul regilor norilor – şi ai

mărilor

nestatornice: sclava cea mai de preţ a

haremului meu

valurile – ghemuri de suspin: le sacrific

eternităţii

făptura mea princiară se îmbată măreţ

la toate ospeţele uitării

de aceea –  sunt de o politeţe desăvârşită

în faţa morţii

 

LÂNCED NEAM AL AURULUI

lânced neam al aurului: Bizanţ

mă-ntorc la incendiul mistic al

Crucii

nu-mi ajung apele – pentru-a

pluti până la Tine: iau cerurile-n piept – se termină şi

cerurile – şi Tu-mi ceri – fără contenire – înainte

să navighez – spre

de nimeni bănuitul

VID

şi  doar din neam de Sfinţi Matrozi

m-am tras spre lagunele Cerului:

o zdreanţă din naufragiul cântecului

va pluti veşnic peste mările mele

peste îngheţatele mele suflări

un vierme face vocalize în inima catargului

măsor cu valul – cât mai e

până la Ithaca

comori de aur lânced – incendii

nestemate – mă cheamă stăpân

gnom sacru – proteja-voi focul acestor boli

cumplite ale pământului – voi coborî

mai adânc în somn – minerale suferinţele – fulgerând

sălbatic – ale întunericului

o rază măcar – nu voi lăsa să străbată spre voi

degenerate – vlăguite odrasle – ale

ipocritei lumine a Soarelui

mi s-a întins – pe mantie – incendiul

Crucii

El m-a ales ca trăsnet – herald puterii

m-a smuls din praful gloatei – şi

m-a-nchinat Durerii

m-a aşteptat sub minunări să gem

mi-a pus

pe frunte – mir: Steaua din Bethlehem

 

LICORNUL

Licornul blând

Coboarã sfânt

Dintre pãduri

De dumnezei

E tot flãmând

De duh şi cânt

Şi trece rar

Pe la smarald

Licorn tãcut

Coboarã scut

Peste virginul

Prinţ din tei

E tot amurg

Walkirii curg

Spre câmpuri pline

De eroi

Sub cornul dalb

Nebun hidalg

Scuturã pomi:

Cad dulcinei

Licorn din lunã

Arme sunã:

Iubiri – rãzboi

Suie în mit

Îngenuncheaţi

Fraţi cruciaţi:

Aţi fost aleşi

Paznici la Graal

Arhangheli grei

Sunteţi tustrei

Chemaţi la cer:

E-ospãţ de zei

Licorn de pazã

Ia în vazã

Pe cei ce-ajung

Prin rãstigniri

La Sfântul Duh

 

PLÂNGÂNDU-L PE IISUS

Plângându-L pe Iisus – un copil

Adormi la ferestrã:şi-L vãzu pe Ucis

Plutind lin – lebãdã sângerie

Scurgându-se-n cântecul ultim – spre

Lac

Rãnile Lui erau tot atâtea ciudate

Lumini – guri de peşteri – strãpungând spre

Orbitoare Grãdinã

Şi copilul – în vis – o porni spre

Eternele dimineţi – iar

Când s-a trezit – nu mai avea

Nicãieri de ajuns

PRIGOANĂ DE DOINĂ

Lacrimă de păsări

Fir de busuioc

Cuvântaţi în plaiul

Fără de noroc

Florile-n puhoaie

Lujere de cai

Scapătă-n poveste

Şi în joc de nai

Vodă al dumbrăvii

E bolnav de cântec

Brazdele-ndurării

Au luat duh în pântec

Leşinată-i zarea

Mâini de Făt-Frumos

Dezmiardă-n descântec

Mugurii de jos

Doamne al vestirii

Lin scrânciob de cer

Buciumele firii

Ferecă-le-n fier

Se-aud hoarde-n tropot

Sughiţând oştiri

Fauni fără minte

Jefuiesc iubiri

O – mărite Doamne

Pajişti se-ncruşesc

La uşa luminii

Nu mai nimeresc

Nu lăsa copitei

Raiul ca o pradă

În pieptul ispitei

Să proptim o spadă

Să-mpletim din raze

Răului hotar

Focul de arhangheli

Să intre-n cântar

În patria vremii

Vuiesc covălii:

Râvnind paradisuri

Să dăm bătălii

Împotrivă-s neguri

Satana-i monarc –

Mută struna lirei

În coardă de arc

Doamne al minunii

Ce începi să sângeri –

Schimbă raza lunii

În legiuni de îngeri

Lenevită-n tihne

Grohăie-omenirea:

Bici de foc şi vifor

Trimite-i iubirea

Cavaleri de stihuri

Se prăval pe-altare –

Umplu gura beznei

Cu-a doua născare

CÂNTECUL CAVALERILOR ROUREI

Sudori de înger bem în veac

Însărăcindu-l pe sărac

Şi din potir şi din aripă

Ne-agonisim în cer risipă

Scoici când se răstignesc – nu mint:

Tainic învie-n mărgărint –

Spăşirea sevei înspinate:

Naramzele încoronate

O – lină vină de lumină

Neistovit vis de GRĂDINĂ:

În sânge slovenim amurg –

Din noi în Tine toate curg

Fiece deget e-o Golgotă

Şi – fremătând din notă-n notă –

Stârnim furtună-n mâna dreaptă:

În pumn e FULGERAREA-FAPTĂ

*

Albesc de har copacii-n munţi

Arhangheli fac – din spade – punţi

Din vizuini – spre Empireu

E alfabet de Dumnezeu

         –

Păstori de raze – Miel de Foc

Plauri de lumi fără soroc

Zenituri şi entelehii

Asfixieri de elegii

Logos Divin – Perfectă Rimă

Spre epopee se înclină

Şi stele toate – fir cu fir

Se-ntorc în inima-Potir

 *

frânţi în genunchi pe-un strop de rouă

şoptim feţele lunii – două:

căci între fulgere şi beznă

zării din Iuda doar o gleznă

spre răsărit Ierusalim

din cavalerii câţi venim

nu se zăreşte-n cavalcadă

decât o înfocată SPADĂ

IOSIF DE-ARIMATEEA

Veghind smerit şi singur sub spintecarea Crucii

Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs

Şi în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns

Ca-ntr-un mormânt la care vin să se-nchine cucii

L-am tras  de sub osândă – L-am îmbrăcat în taină

Şi pentru ochii lumii – zăbranic I-am dat haină:

Nimeni nu ştie însă – Iosif  de-Arimateea

Că-i paznic încercării de-a sângera Ideea

 

OTRAVA RAIULUI

şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina

cu vii havuze de amărăciune

din care  –  însetaţi  –  sorb îngerii lumina

crezând că-i un nou foc de rugăciune

dar aripile li se zbat agonic

şi-şi uită firea vastă  –  dumnezeie:

cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea

şi îngerii simt miros de femeie

GLORII BIZANTINE

în pulberi vei afla soarta măririi

de mlaştini e cuprins Augusteonul :

toţi împăraţii prefăcut-au tronul

în cuib de-odihnă unde-şi petrec somnul

negrele scorpii şi cameleonul

durerea strânsă-n dungi de diademe

plânge-ntre mirţi  –  pe malul Propontidei  –

viscol de oşti  –  ce frământat-au theme

azi doar luciri de val sunt  –  şi trireme

trec peste ele gustul aguridei

a fost odată ca-n poveşti trufaşe

au fost nebune visuri dumnezee :

au mai rămas doar albe stânci golaşe

strigătu-n noapte-al  Păsării Vrăjmaşe  –

pe fund de ape  –  tainice camee

SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

unde stelele-şi coboară  –  lin  –  lumina din Cuvânt

între munţi  –  păduri şi vânt

atingând pământ c-un gând:

îngere de colilie

răsărit-a sihăstrie!

cât o iesle  –  cât un prunc

cât pe vale  –  cât pe runc

stă-ntre apele cereşti  –  rugăciuni dumnezeieşti

luminând pustia:

sihăstria

păpădie  –  primăvară

cu urgia se măsoară

dintre ierni răzbate-n vară  –

lacrimi  –  zâmbet de fecioară

slăvind zării măiestria:

sihăstria

miez de noapte ce rodeşte

când Hristos spre ea priveşte:

nu sufla prea tare  – Doamne

n-o clinti nici dintre toamne  –

vei învârteji-o-n vânt

şi pe-o pală de lumină

iar în raiuri o să vină!

vis de floare de sulfină

sfios arde veşnicia  –

sihăstria

e atât amar pe lume  –

o –  Iisuse împărate!

doar nădejdea sihăstriei

doar icoana Sân’ Măriei

dulce rugăciune-n strune

zăboveşte de păcate!

*

Dumnezeul de lumină  –  preoţilor stâncii mute

printre cetine le ţese

fir de patrafir:

dinspre-amiază către munte

întristând poieni de aer

se clădesc altar şi frunte

cetelor de îngeri

ce-ţi rămâne  –  suflet singur?

să culegi lanul de frângeri

să te rogi

să sângeri

*

ars de stele  –  scris de fluturi

mă desprind din luturi

şi spre Tine vin  –  Iisuse

de gând să mă scuturi!

 

E-AICI UN RAI CE NU-L PUTEŢI PRICEPE

e-aici un rai ce nu-l puteţi pricepe

lumini de mai în veşnicia firii

cu herghelii a’ iepelor sirepe

din Empireu pogoară zei uimirii

        –

e-aici şi cântec – sfântă încântare

dar şi descântec zânelor iubirii

săgeată pajuri dincolo de zare

albine-şi viersuiesc în miere Mirii

din piscuri aspre – din pădurea tainei

se-nalţă către ceruri mir de suflet

Frumos şi Bine vin într-un răsuflet

iar Crist ‘i-mbracă-n mântuirea hainei

…peste valahi trec ape de văpaie

să ardă-istorii – dorul să-l răsaie

 

ŢĂRANII MEI

ţărani şi-au pus cămăşi de sărbătoare

cum crinul alb grăit-a cu Hristos:

curatul lor dumnezeiesc mă doare

îngerii mă cutreier’ pân’ la os

se duc în moarte cum la sfânta liturghie

se duc pe îndelete şi smeriţi:

ei ştiu că între lumi nu e frânghie

că viii şi cu morţii-s fericiţi

e-atâta linişte pe masa cu lumine

sicriele sunt tronuri de-mpăraţi

neamul acesta liniştit tot vine

umplut-au cerul Craii din Carpaţi

…ţăranii mei – stăpânii de moşie

nu mor: veghează totul sfânt să fie!

 ION – PATRIA MEA

(Balada Kog-a-Ion-ului/”Capul lui Zalmoxis”)

-de unde creşteţi voi – smaraldelor-esmeraldelor

ierbii?

-din  – umile – călcâiele lui

Ion…

-şi voi – ametiste-ale florilor de

cicoare şi nu-mă-uita – de

unde…?

-din – închişi – întru supremul

extaz – ochii lui

Ion  – Alexandrinul Caldeeanul şi

Atotînfloritul

Dac… Ion-Gemenii[1]

-dar voi – pădurilor  – cucilor şi privighetorilor – dar şi

voi – căpăţânoşilor

munţi…de unde aţi crescut?

-din căpăţâna bolovănoasă dar şi din

pletele care cântă – precum

subpământene

Ilene-Cosânzene  – …din căpăţâna şi din pletele

pretutindeni întinse şi

revărsate – rădăcinoase – ale lui

Ion…

-…şi voi – mărilor – înspumaţilor

pescăruşi – voi

oceanelor fără măsură ori număr…?

-noi…din visele – noi

din gândurile de

dincolo de zările timpului – ale lui

Ion…

-şi-atunci izvoarele…?

-da – sunt lacrimile de fericire – iscate de

sub pământ – de acei ochi închişi ai lui

Ion – care visează – visează

înfriguraţi şi-nverşunaţi

visează – de dincolo de orişice

viaţă ori moarte…

-…dar sângele – sângele

amarnic sângele rubinelor – care se

rostogolesc meree  – precum

volburile-ntr-una-nmulţite ale

amurgului – precum în cer aşa şi

pre sub pământ – prin

inimile noastre – precum şi prin

aureolele serafilor…?

-oh – sunt sânge din sângele tatălui nostru

Ion…

…Ioane – Slăvit Martir  – Răstignitule din

Constelaţiile Subpământului – stai

rogu-te  –  acolo – Unul şi

Dezmărginit – culcat în nenumărate bătălii de

cucernice àrmii – bătălii de [

1] Cele Două Chipuri/Întruchipări Zalmoxiene (fundamentale!) : Apollon/Soarele şi Artemis/Luna (numiţi şi „Gemenii Pribegi”).

valaho-arhangheli (de la Sarmizegetusa – Rovine – Podu

Înalt – Valea Albă – Călugăreni – Finţa-Roşcani…şi până la

Oarba de Mureş…)  – şi-apoi înviat drept în

Poarta Lui Dumnezeu – stai acolo Ioane  – Chitule

Blândule: nu te grăbi a te

mişca – pentru că tu eşti singurul meu

sfânt – tu eşti

patria mea – rădăcină de

stea…

PATRIA MEA

să nu-ndrăzneşti să te caţări pe

munţii mei – dacă nu eşti în stare să vezi

curgând – pe toţi versanţii lor – orbitor

sânge de

îngeri – în miezul

zilei

să nu-ndrăzneşti să păşeşti pe

pământul de cristal

mântuit – al

câmpiilor mele – dacă nu eşti în stare şi

încă nu vrei –  să te

scufunzi – până deasupra de creştet – în

oceanele de furie extatică ale

martirilor mei

să nu-ndrăzneşti să scoţi o

vorbă – despre strămoşii mei – despre

dumnezeul meu – dacă nu eşti în stare să te

răstigneşti  – de bună-voie şi

cu bucurie cerească – pe

Stejarul-Zeu (stârnit furtunos din afundul

pământului meu – de

Vijelia Iubirii

Mistice)…

să nu-ndrăzneşti să te-apleci şi să

bei din izvoarele şi pâraiele văilor

mele – dacă nu eşti în stare să tremuri smerit de

toate minunile grele  – sărutând în ele întreg

Iconostasul de Seară al

Hristosului Primăverii

mele

să nu care cumva să-ndrăzneşti! – altfel

toate fulgerele stelelor vor

cădea peste tine  – şi te-or arde de

viu – până când nu va mai rămâne din tine decât o

şoaptă miloagă – o rugăciune încenuşată-n

şoaptă – prin care însuţi să ceri– cu

gura şi gâtlejul tău

nevăzute – Atotputernicului şi

Ielelor mute – să te preschimbe în cea mai umilă

făptură de gâză – fâşâind sfioasă – ba chiar

înfricoşată – grozav tremurând la

umbra vreunui fir de

firavă iarbă…

…de acolo – din beznenele buruienii – vei

auzi  – în genuni – cum ciclopic trosnesc

rădăcinile de oase-nsângerate ale

munţilor – ale

câmpilor şi apelor

mele  – toate fiind

cu totul alte lumi şi

istorii şi osii şi

binecuvântate planete

sfinte – vizibile numai din

raiuri şi din pioase rămăşiţe de

minte…

de acolo – de sub umbra cuminte a

ierburilor – îţi

vei începe călătoria spre Înaltul

Pol al Uluirii – călătoria prin care-i vei

cunoaşte şi vedea – „faţă către faţă şi

Duh către Duh” –  de la trăsnet de pisc – până la

noptaticul stuh – pe strămoşii

mei – cei

care ţin pe sfânta-le spinare  – şi

iarbă şi munte şi

mare…

…îi vei cunoaşte

îndeaproape şi străluminat – pe strămoşii mei şi

pe Împărat – pe strămoşii mei cei din

firi – toţi

îngeri şi martiri…

… de acolo – de sub umbra cuminte a

ierburilor – îţi vei începe

călătoria-ntru Mire – adică

de-a le-nvăţa şi-a le

ştire (cu palmele şi

tălpile-acum arse-n piroane!) – pe toate-ale mele

icoane – şi crucile

învierii – cu tot cu patrafirele

primăverii…

strămoşi  –  vremi barbare – icoane de

martiri  – turme de

stele şi  năzdrăvane

mioare – precum şi stâlpii de Lună – de

Măiestre şi

Soare – vor veni  –  toate  –  peste tine să te

măsoare   – ca să renaşti într-o

floare

spre a te

recunoaşte  – toatele aste se vor

scurge sublim – precum mirul şi

lumina de Paşte – de pe

fruntea fulgerată de

viaţa-nviată (adică de pe

fruntea învăpăiat înspinată) a

Patriei mele

se vor scurge sudorile Ei

apoteotic fulgerate – până peste

sudorile spaimelor frunţii tale-n dreptate – sudori – deocamdată

lingând ca-n

amuşinare de fiară – o frunte fără nicio

tiară – frunte joasă  – neştiutoare şi de

ursitori blestemată

…sudorile tale – prelinse noros

noroios şi trândav – peste

buzele gurii celei scrâşnind vineţi

spiriduşi – peste buzele gurii tale – celei

mestecând măcinând  încă-năuntru

nerodnicele cenuşi

…gura ta – care

nimic nimănui nu poate încă a-i

mărturisi  – îngăima ori a-i

spune – pentru că buzele-i sunt

îngrozite  – înnebunite şi

mute  (vădanele

strune!)  – de

atâta cotidiană  – împrospătată de

veci şi firească

Minune

să nu care cumva să-ndrăzneşti – nimic

să-ndrăzneşti! – dacă a Patrie sfântă a mea

nu vei şti să te răstigneşti!

———————

 Adrian BOTEZ

Adjud, Vrancea

27iunie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

George ROCA: De vorbă cu poetul și actorul Adrian Munteanu despre Sonetoterapie

Motto: Opreşte-te, îmi spun. Aruncă lestul! Ce rost am eu în lumea asta largă, Ce val din …