Pentru cei cu vârste de peste 30 de ani, numele lui Adrian Păunescu are un ecou special, care a răsunat, în timp, din mii de piepturi ale tinerilor ce au cântat pe când el recita. A ridicat ”Generaţia în blugi” cu voia lui Ceauşescu, pentru că Adrian Păunescu a fost intelectualul lui Nicolae Ceauşescu, pentru care a creat Cenaclul Flacăra. Dar l-a ”bătut” cu propria lui armă şi a transformat Cenaclul dintr-un instrument de educare a maselor în spiritul valorilor socialiste, într-o formă aproape oficială de revoltă împotriva dictaturii care se simţea tot mai acut.

Adrian Păunescu a fost intelectualul celor două regimuri şi poate singurul care şi-a asumat public statutul de ”poet de curte”. Când l-a supărat pe Ceauşescu, în 1985, şi s-a văzut în situaţia de a renunţa la Flacăra, după 12 ani, Păunescu a plecat capul şi mai jos şi i-a scris o scrisoare celui căruia i s-a adresat cu ”Măria Voastră!”:

”Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe”, scria poetul Păunescu.

Un alt fel de ”îmi pare rău?”

Mulţi au spus că aceasta a fost o formă de linguşire a dictatorului sensibil la ode şi manevrabil prin dovezi de supunere oarbă. De fapt, Păunescu regreta sincer ruperea ”prieteniei” cu prima familie a ţării, după cum el însuşi a lăsat să se înţeleagă un an mai târziu:

”Am mai spus-o: eu am intrat în partidul Comunist Român, în 30 august 1968, în semn de omagiu si de adeziune, pentru singurul partid din Europa care se opusese cu o istorica îndrazneala invadarii Cehoslovaciei de catre sovietici, est – germani, polonezi, bulgari si unguri. L-am iubit pe Nicolae Ceausescu când a riscat pentru România si ne-a redat mare parte din demnitatea nationala pierduta. Nu mi-am pierdut gândurile bune pentru el, în multi din anii cât a condus România, iar când am simtit ca s-a înstrainat, s-a înrait, s-a îndepartat de popor, am scris, m-am exprimat si în fata lui, m-am situat de partea binelui”, se arăta în textul publicat de Păunescu mult mai târziu, în ”Flacăra” din 2008.

Porcul, ca poet de curte

Asumarea este motivul pentru care Păunescu a trebuit ca, la începutul lui 1990, să fugă din calea mulţimii, în ochii căreia rămăsese doar „poet de curte“ al lui Ceauşescu. Uitaseră sălile pline unde se respira aerul speranţei că se putea spune şi ”Nu”, uitaseră ascultarea aproape orbească şi încrederea celor tineri care încă mai credeau că, dacă au o chitară, poartă plete şi privesc oamenii în ochi, mai au o şansă de a fi liberi.

Aproape linşat, în ianuarie 1990, de mulţimile care vedeau în el o rămăşiţă a regimului ceauşist, Adrian Păunescu şi-a făcut mea culpa într-un mod original: “Am fost un porc!”.

”Porc” sau ”poet de curte”, parlamentar sau simplu bard, lui Păunescu i-a fost recunoscută, post-mortem desigur, calitatea de intelectual care a rezistat două generaţii. Şi cum altfel i se putea face oficial această recunoaştere decât prin interminabile ode rostite la catafalc de oameni cu care până nu demult era în relaţii nu tocmai bune.

Voi ce credeţi: este Adrian Păunescu intelectualul celor două regimuri?

SURSA: http://verticalnews.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

One Comment

  1. Robert Antonson

    17 decembrie 2010 at 7:28 PM

    …multi au fost “intelectuali” …in ambele regimuri…de fapt care regimuri? e doar unul singur, cel dinainte de ’89 cu oarecare ordine si disciplina, si putina teama de minia celor de sus, si continuarea acelui regim cu fiii, nepotii, ginerii si “fostii”, cu tupeul amplificat de lipsa … “retributiei” … si Paunescu a fost intruchiparea: tupeist, oportunist, lingau si fara absolut nici o valoare “intelectuala” dupa, … apogeul vietii lui: sa ajunga la maririle politice la care doar visa inainte … intre ’73 si …max. ’77 parca tot a “incercat” ceva; citeva poezioare cu priza la public, Cenaclul Flacara, si … cam atit … slab … si nemeritate elogii postume … cunoscindu-l in acea perioada, personal, pot spune ca omul ce locuia pe Sandu Aldea era … un bun versificator, vandabil e drept, dar depaaaarte de contemporanii sai din acea vreme, si un caracter … urit … citiva prieteni comuni, ii datoreaza intr-adevar carierele lor in miscarea muzicii folk, punerea la dispozitie a scenei si “reclama” facuta prin tembelizarea propagandista a vremii, dar si acestia, ori sunt nesemnificativi azi, ori s-au distantat de “creatia” lui … concluzia: cei ce-i aduc elogii post, si-l “regreta” nu prea …”intelectuali”, ci aspiranti la cariera ca a lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…