Poeţii nu mor niciodată

Poeţii nu mor niciodată, ei doar
îşi odihnesc zborul
între clipa ce vine şi visul cea fost
potolind focul din oase şi luna
cu dorul,
arzând întotdeauna
cu rost.

Poeţii nu mor niciodată,se-ntorc în cuvinte
eterne vorbe încolţite-n brazdă
în frunze, flori şi în întoarceri din cele sfinte
sau în zborul păsărilor ce torc la stână
cântece pregătite să fie gazdă
în care intrăm cu ei de mână.

Poeţii nu mor niciodată ei vin
coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,
de apă şi iz de pelin
ne iau de pe umeri tristeţea,ne-nveşnicesc tulpină
şi ne pun aripi de înger, în abis
nu mor niciodată, dar niciodată
doar urcă în vis.

Poeţii nu mor niciodată,doar ies
din auz,cum ai privii
printr-un ochean întors,
sau  alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii
aureolează cu stele un şes,
ei au în vene al patruilea simţ,
metafora din sânge a unui prinţ.

Poeţii nu mor niciodată, şi doar
îşi odihnesc zborul
între clipa ce vine şi visul amar
potolind focul din case şi luna
cu dorul, arzând întotdeauna
cu rost.

*****

Poetul

S-a întors poetul în satul natal

Cu toate păsările lui zburătoare

Acelaşi râu îi aduce la mal

Amintiri din clipe arzătoare.

S-a întors poetul pe strada copilăriei

Şi e o altă adresă pe casa lui

Bronzul toamnei sună în frunza viei

Şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.

…Ceaţa timpului,val după val,

peste nuci încet se lasă,

prin inimile oamenilor din satul natal

trece poetul,amintire,spre casă…

====

Al.Florin ŢENE

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

3 Comments

  1. violetta

    22 septembrie 2011 at 12:50 PM

    Poeţii nu mor niciodată
    Îşi cântă doar urmele moarte
    Din bolta de stele ce poartă
    Doar cântecul lor mai departe…

  2. mara paraschiv

    28 aprilie 2012 at 12:30 PM

    La urma urmei poezia este o risipire de sine. O explorare în adâncul fiinţei, acolo unde zac comori nebănuite. Poetul îşi prezintă cartea sa de vizită prin cuvânt. Poetul nu scrie de dragul de a scrie. El scrie cu carnea şi sângele său. Poetul se află într-o continuă căutare.
    Poemul de mai sus întăreşte convingerea că poezia nu moare, atâta timp cât poetul se caută pe sine.

  3. Mariana Stratulat

    30 aprilie 2012 at 1:04 PM

    Poetul

    Poetul, clipă pribeagă prin dor şi iubire,
    îşi cântă venirea şi somnu-n neştire,
    îşi scutură gândul prin ierburi şi foi
    fugind prin cuvinte, prin ore şi ploi.

    Poetul, jocul luminii pe scările sorţii
    ne-nvăluie, rece, în braţele morţii
    şi singur îşi doarme uitarea prin grote
    orbit de-ntuneric, pierdut printre note.

    Poetul, umbră de seară ascunsă în timp,
    ninsoare venită din vechiul Olimp
    cu ochi de tristeţe, cu pas de-nceput
    se-mbracă-n cămaşă de pietre şi lut.

    Mariana Rogoz Stratulat
    Panciu, 30 aprilie 2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…