TENE-AF-SEP2013-wbAm primit prin poştă de la poetul Gheorghe A. Stroia trei cărţi de poezie cu prieteneşti cuvinte, pe care în limita modestiei, reproduc doar o dedicaţie: „Cu preţuire, distinsei familii culturale Al. Florin şi Titina Nica Ţene, o carte despre Aspiraţiile şi Temerile Vieţii. Semnătura autorului, Adjud, 30 iulie 2015”.

Cărţile, intitulate „Sete”, cu o prefaţă de Marin Ifrim, „sunt… visez… rămân” (carte bilingvă, în italiană de Luca Cipolla) şi, acelaşi volum tradus în limba franceză de Virginia Bogdan, ne dezvăluie un poet a cărui eu îşi pune problema existenţei, croind cărare prin sinele dezorientat de avalanşa lipsei câmpiilor “răsfăţate de râuri/câmpiile cu soare lipseau…” (Câmpiile cu soare lipseau…).

Există o alunecare aforistică, în partea de jos a micro-poemelor palpită carnea răspunsurilor evidenţiate în partea de sus, umplând clepsidra cu lumina cântecelor „născute/din sunetele ploii…/ copacii muriseră de sete…/“ (Copacii muriseră de sete…). O răsucire obligă, o piruetă a versului şi povestea dansului liric al cuvintelor începe rotunjindu-se în setea din spaţiul dintre metafore.

Poeziile lui Gheorghe A. Stroia sunt imagini surprinse de ochiul sensibil al poetului, punând întrebări cărora le dă răspuns. Această poezie se caracterizează prin viziunea antropomorfică şi dăruire în desfăşurarea acestei viziuni. Pământul, pădurea, bălţile, luna, ordonează întreg spaţiul, unde contopirea şi schimbul elementar par un ritual cuprins de o solară sete: „O sete cruntă,/ o sete tot mai aspră/ mi-e din ce în ce mai sete,/ simt, doar, că mi-e sete,/ o sete încărcată cu flori!/“. Expresia este un ceremonial (Ramura verde), sau imaginea unei „fireşti” osmoze, în buna tradiţie a poeziei noastre, dintre natură şi om: „rămân/ ramura verde/ împărtăşită/ cu poame în pârg/. (Ramura verde)

Poetul simte nevoia unei „corespondenţe” cu conştiinţa lucidă, în prezentul său şi qui-pro-quo-urilor sociale şi istorice; este nevoia de dialog cu eul său, ajungând în infernul plângătoarelor sălcii fără sălcii, fiindcă poetul visează la „o matcă lină/ săltând/ peste pietre”. Acest infern ce-l străbate nu poate fi străbătut decât rămânând „infinitul/ de apă sărată/ cu lacrimi dulci”.

La Gheorghe A. Stroia înţelegerea se retrage în superioritatea sa întemeiată ontologic pentru că universal real din jur cunoscut nu în particularitatea sa, ci în generalitatea sa e impalpabil, intangibil, invizibil: „ardeau în pete mari, vineţii,/ iarba, transformată/ în vâlvătăi purpurii” (Bălţile, pline de peşti odinioară…) Tema bălţilor o întâlnim la Ioan Flora, dar şi la Arthur Rimbaud, unde intră în imaginea abstractă a poetului frisonat de mediul înconjurător, din convingerea că mântuirea îi va veni din sine însuşi. Tema mediului înconjurător o găsim la Eugenio Montale în „Lămâi” din volumul „Oase de sepie”, unde poetul, asemeni lui Gheorghe A. Stroia, se lasă cuprins de ardoarea scormonitoare a adevărului din mediul înconjurător şi sesizează starea de libertate a lucrurilor, strict necesară cercetării secretului lor structural.

 

Citind volumele colegului de Academie, mi-am adus aminte de cuvintele lui Nietzsche: „Creaţia…singurul surâs al tragediei noastre”, stropi de înţelepciune ce se potrivesc ca o mănuşă poemelor din cărţile comentate.

 

Remarcăm grafica şi pictura maestrului humureştean Radu Bercea care suplimentează frumuseţea, adâncind înţelegerea poeziilor prin metafora lor, din volumul „Sete”. În cărţile comentate descoperim în Gheorghe A. Stroia un poet sensibil, responsabil pentru propietatea cuvântului scris, un talent autentic, dar şi un editor pe măsură.

Al Florin ŢENE

Cluj-Napoca

10 august 2015

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…