Octombrie 1957. Anul universitar începuse de câteva zile. Era ultimul an de facultate cu un singur semestru de cursuri. Mai era timp până să înceapă proiectele de an, astfel că dispuneam de multă libertate. Mă plimbam împreună cu colegii sau mergeam la filme. Cu un an sau doi în urmă mă împrietenisem cu un inginer de la Uzina „7 Noiembrie”. De multe ori ne plimbam pe stradă sau îi acceptam invitaţia la o bere.

L-am întâlnit pe stradă pentru prima dată în acea toamnă, foarte necăjit. Era prin comitetul sindical pe întreprindere şi răspundea de repartizarea biletelor de tratament şi odihnă care în acea perioadă erau gratuite. Avea un bilet de odihnă la Predeal care începea peste câteva zile şi nu găsea nici un salariat amator. Marea majoritate a muncitorilor erau din mediul rural şi în concediile de odihnă se preocupau de muncile agricole, nu-i interesau staţiunile de odihnă, iar funcţionarii preferau perioadele de vârf de sezon. M-a rugat să caut pe cineva amator şi să ne vedem peste două zile pentru a-i comunica rezultatul. Nu am găsit pe nimeni, aşa că m-a implorat să-l salvez ca să nu plătească contravaloarea şi să merg până la Predeal să vizez biletul şi dacă nu-mi convine să mă înapoiez. Cum era început de semestru şi dispuneam de multă libertate am acceptat.

Staţiunea Sinaia, în vacanţe devenea oraş studenţesc

Am ajuns la Predeal pentru prima dată în sezon de toamnă. Mai văzusem această localitate iarna căci în două vacanţe anterioare, după sesiunea de examene de iarnă, primisem bilete în staţiunea Sinaia, care de regulă în acele vacanţe devenea oraş studenţesc. Era încântător să priveşti împrejurimile Predealului, cu un cer senin şi cristalin pe fondul căruia se proiectau crestele munţilor acoperite de păduri în culori pastelate. Pe bună dreptate se afirmă că pictorii găsesc toamna cele mai potrivite subiecte pentru peisaje din natură, datorită acestor culori nuanţate, de la verdele puternic al pădurilor de brazi până la galbenul crud, ruginit sau arămiu, al pădurilor de fag sau alţi arbori cu frunze căzătoare. Mi-am amintit poate în acele zile privind culoarea arămie a codrilor de minunatele versuri ale marelui nostru poet Mihai Eminescu: „De treci codrii de aramă/ De departe vezi albind/ Şi auzi mândra glăsuire/ A pădurii de argint.” Câtă imaginaţie şi ce metafore simbolice! Numai că în versurile lui pădurea de argint reprezenta pădurea de mesteacăni din „Poiana ţigăncii” de lângă mănăstirea Văratic, unde adesea se umbrise cu marea lui iubire – Veronica Micle. Mă încânta staţiunea şi nu regretam că am ajuns prin acele locuri. Majoritatea eram tineri veniţi din diverse localităţi din ţară.

Îndrăgostit de o tânără zglobie şi zâmbitoare

A doua seară am mers la dans la clubul din localitate care se ocupa de petrecerea timpului cât mai plăcut, organizând excursii, seri literare, dans etc. Aruncându-mi privirile prin sală mi-a atras atenţia o tânără zglobie şi zâmbitoare care dansa cu cineva. Am mai urmărit-o câteva momente şi am simţit că are ceva atrăgător, astfel că la prima pauză am profitat şi am invitat-o la dansul următor. Am intrat în discuţie cu ea. Venise cu două zile mai înainte şi avea aceeaşi durată a biletului ca şi al meu. Era o româncuţă simpatică şi drăguţă din Reghin, care nu avea în vorbire nici cel mai mic accent ardelenesc şi un nume pur românesc de floare care vestea primăvara, alături de ghiocei – Viorica. La cei nouăsprezece ani era funcţionară la banca din localitatea ei. Din acel moment mi-a fost parteneră la toate momentele plăcute petrecute până la sfârşitul perioadei de odihnă. Am mers împreună în excursie la cabana „Trei Brazi”, la cascada Tamina, la cascada „Urlătoarea” de la Buşteni, pe Cioplea şi la muzeul Peleş de la Sinaia pe care eu îl revedeam pentru a treia oară. Seara mergeam la dans sau ne plimbam până noaptea târziu sub clar de lună, pe serpentinele şoselei de la Predeal până la Timişul de Jos pe distanţă de câţiva kilometrii. Rar trecea pe lângă noi câte o maşină, faţă de azi când pe acel traseu de drum, la sfârşit de săptămână, circulă maşinile bară în bară. Se instalase atâta ordine şi linişte în ţară că nici nu gândeam în acele nopţi târzii că am putea fi expuşi la vreun pericol. Trăiam din nou stări sentimentale plăcute şi mă simţeam bine în anturajul tinerei mele prietene. Mă atrăgea drăgălăşenia ei de copil, exuberanţă şi veselia care nu o părăseau nici un moment. Mereu îmi vorbea de frumuseţea locurilor ei natale. Observasem că era tare îndrăgostită de mine şi căutam să-i răspund cât mai plăcut la provocările ei sentimentale cu îmbrăţişări şi săruturi cât mai emoţionale şi afective. Îmi plăcea să-i privesc ochii albaştrii şi luminoşi în care parcă adunase tot albastrul cerului. Şi timpul ne îndemna să fim veseli şi sentimentali căci în toată perioada cât am stat la Predeal n-am văzut nici măcar un nor pe cer deşi se zice că această localitate este mereu polul ploilor. Ne-am despărţit cu părere de rău că a trecut aşa de repede acea mini vacanţă şi am început să corespondăm. Punea atâta pasiune şi sentimentalism în fiecare scrisoare, ceea ce mă impresiona plăcut. Mereu mă ruga prin scrisori să-mi fac timp şi să ajung pe la Reghin. Eram în perioada pregătirii proiectului de diplomă şi timpul nu-mi permitea o asemenea plimbare. Într-una din scrisori îmi cerea părerea ce hotărâre să ia, poate şi pentru a vedea ce gânduri de viitor să am eu, căci o curtează un tânăr inginer silvic din localitate, cu care părinţii vor să o căsătorească. În scrisoarea de răspuns i-am dat de înţeles „printre rânduri”, că la acea dată nu-mi puneam încă gânduri de viitor şi nici să ajung prin acele locuri. După susţinerea examenului de stat şi a proiectului de diplomă la începutul lunii iulie 1958, a apărut în viaţa mea o nouă mare pasiune sentimentală pe care aş numi-o „episodul craiovean”. Am mai continuat corespondenţa mai mult formal până în luna august când a luat sfârşit, nemaiştiind în continuare nimic unul de celălalt.

Fotografia crucii de marmură de la mormântul Vioricăi

Prin 1970, a venit prin transfer în întreprinderea pe care o conduceam un tânăr inginer care ulterior mi-a devenit un bun colaborator şi prieten. Avea soţia originară din Reghin, localitate în care merge în fiecare vară petrecută cu familia pe timpul concediului de odihnă. Cred că prin 1973, când deja devenisem prieteni, l-am rugat dacă are timp când merge la Reghin, să încerce să afle ce s-a mai întâmplat cu acea frumoasă copilă ochi albaştri şi i-am dat şi unele relaţii suplimentare. La revenirea din concediu, după obişnuitele cuvinte frumoase de reîntâlnire, mi-a pus pe birou o fotografie, căci n-avea curaj să-mi spună prin cuvinte. Era fotografia crucii de marmură de la mormântul Vioricăi din cimitirul oraşului. Am simţit că în acel moment s-a rupt ceva din sufletul meu şi mi s-au înlăcrimat ochii. M-a lăsat singur în birou. Priveam fotografia realizată de colegul meu şi căutam să desluşesc inscripţiile de pe cruce. „Moartea ne răpune, dar nu ne desparte” erau gândurile ultime ale soţului ei Emil, săpate în marmura albă a crucii, probabil nefericitul inginer silvic, iar mai jos alte rânduri cu strigăte de durere ale mamei şi fraţilor. Sărmana Viorica, ce viaţă scurtă avusese. Dispăruse din această lume în anul 1969, la numai 31 de ani şi la 12 ani de când mă încântase cu existenţa ei în acele puţine zile de toamnă petrecute împreună la Predeal. Priveam fotografia şi gândeam că poate ceva mai presus decât voinţa ei o îndemna în orice moment să fie atât de veselă şi zburdalnică, mereu copilăroasă şi să se bucure de fiecare clipă trăită, ceva care venea din interiorul sufletului ca un fior rece prevestitor al scurtului destin al vieţii ei. M-am rugat pentru odihna veşnică a acelui suflet curat şi nevinovat, ale cărui coarde sentimentale vibraseră atât de intim şi profund pentru mine în acea toamnă a anului 1957, rugăminte ce o adresez mereu bunului Dumnezeu, de fiecare dată când întâmplător îmi apar în faţa ochilor fotografiile ei.

Ing. Aurel Popescu

SURSA: http://www.gorjeanul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Proiectate de austrieci: 10 km de pârtii la Râşnov, telegondolă şi lac de acumulare

Ieri a fost prezentat master planul de peste 36 milioane de euro pentru dezvoltarea staţiu…