Motto: “Nu poti pretui daca nu cunosti!”

Cel mai mult imi plac muntii, cand au varfurile prinse in nori, pentru ca atunci ti-i poti imagina cat vrei tu de inalti. Impunatori si enigmatici,muntii Bucegi strajuiesc de la inceputul vremurilor valea impadurita a Prahovei. S-au scris carti, s-au depanat povesti, s-au spus legende, s-au facut filme dar parca nu suntem pe deplin multumiti de ceea ce stim despre ei. Mai trebuie sa fie ceva ascuns, ceva inefabil, ceva divin. Si asa cum exista minuni antice sau moderne in lume, pe continent sau in tara, mi-am propus sa va prezint si cateva din minunile Bucegilor:

Stancile de la Babele despre care Regina Elisabeta (Carmen Sylva) ne povesteste cum ca ar fi ruinele cetatii unde traia odata Baba Coaja, o vrajitoare a carei preafrumoasa fiica, Alba, incearca sa fuga printre oameni cu un fiu de imparat. Furioasa, vrajitoarea darama zidurile cetatii peste ea si peste cei doi fugari,acoperind tot atunci si bogatiile muntelui. Ruinele acelor ziduri, imprastiate peste tot, cu forme si alcatuiri stranii, le putem vedea si astazi cand, inca mai circula credinte legate de tezaure (si informatii) fabuloase aftate intr-o misterioasa cetate subterana.

La doar cativa pasi, apartinand aceluiasi impresionant complex megalitic se gaseste si tacutul Sfinx, comparat adesea cu cel din Gizeh (cu mentiunea ca sfinxul nostru este cu mult mai vechi), sau identificat cu imaginea regelui Decebal cu crestetul acoperit cu caciula daca. Si asta nu e tot pentru ca, mergand mai departe spre varful Omu, pe intreaga intindere a platoului Bucegilor, ochiul uimit al drumetului ia contact cu o stranie desfasurare de stanci si megaliti, intr-o mare diversitate de forme si dimensiuni. Margand si mai departe, pasim intr-un spatiu potential sacru, unde intalnim oameni simplii si tacuti care ni se par ciudati, unii dintre ei, practicanti yoga, altii care se pretind (si nu doar) initiati sau clarvazatori si auzim povesti moderne despre centre energetice si lumini misterioase, despre cutremure inexplicabile si experiente paranormale, despre existenta unui sistem labirintic de grote si tuneluri  in platoul Bucegilor unde s-ar afla comori, documente si marturii stravechi.

Din scrierile lui Herodot aflam de existenta pe aceste locuri, a unui popor stavechi si de cultul lui Zamolxis, un fost sclav al lui Pitagora intors bogat si plin de invatatura printre traci iar de la Strabon mai aflam si de muntele lor sfant:Kogainon.La inceput de secol XX in lucrarea ”Dacia Preistorica”, Nicolae Densusianu readuce in actualitate Bucegii ca fiind muntele sfant al tracilor,loc unde varfurile cele mai inalte (Caraiman si Omu) poarta numele unor divinitati antice. Tot din scrierile lui Herodot aflam ca tracii trimiteau la fiecare patru ani un sol zeului Zamolxis, ca sa-i transmita nevoile si durerile lor. Solul, ales cu grija dintre traci, era azvarlit de pe o inaltime spre a cadea in trei lanci fixate la baza, cu varful in sus.

Locul unde se spune ca se petrecea acest ritual, este numit azi Mecetul Turcesc (mecet: lacas de cult, geamie, moschee mica), un colt de stanca golas aflat chiar in obarsia vaii Ialomitei, avand la baza o intindere de stanci albe dintre care una, plata, rezemata de peretele vertical este numita si azi ”scutul lui Decebal”. Iar povestile zilelor noastre afirma ca aici s-ar afla intrarea intr-unul din ipoteticele tuneluri subterane de sub varful Omu.

Urcand chiar pe ”acoperisul Bucegilor” ne intampina stanca masiva cu chip de om, cu privirea indreptata spre cer, stanca ce a dat si numele locului: varful Omu. Lipita de ea, dar mai greu de observat azi din cauza inglobarii partiale in corpul cabanei,se afla o alta stanca,care evoca  forma unei pasari, denumita de Densusianu ”acvila lui Prometeu”. Stancile megalitice de pe varful Omu, denumite si columna cerului (sau Axis Mundi), sunt considerate ca fiind suportul miraculos al Pamantului care sustine bolta instelata a cerului, adica un fel de Atlas autohton. Legenda ne povesteste de un tanar fecior de imparat plecat in lume pentru a invata sa fie bun si intors pe aceste locuri sa daruiasca oamenilor fericirea. Sa fi fost muntele acesta atat de mic sau sa fi fost acel om  atat de mare, de bun, de darnic, si ce fel de om sa fi fost, sa dea el numele unui munte atat de inalt, ne intreaba in finalul legendei Regina Carmen Sylva in ”Povestile Pelesului”.

Deschideti-va dar mintea si porniti la drum prin Bucegi sa vedeti minunile de langa voi!