Asigurarea caselor e necesară

167 Asigurarea caselor e necesarăPeste 900.000 de români trăiesc în zone cu risc ridicat de inundaţii, iar calculele arată că peste 88.000 de case ar putea fi luate de ape în orice moment, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Mediului în Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii pe Termen Mediu şi Lung. În România există, de asemenea, peste un milion de hectare de teren inundabil. Doar în 2008, pagubele provocate de inundaţii şi alunecări de teren s-au ridicat la 2,79 miliarde de lei. Potrivit Ministerului Mediului, pagubele înregistrate în urma inundaţiilor în 2009 s-au ridicat la 156,4 milioane de lei.

În luna iunie a acestui an, inundaţiile au afectat peste 7.200 de gospodării şi anexe – 6.112 locuinţe au fost inundate şi 246 au fost distruse – şi a fost necesară evacuarea a 12.500 de persoane. În aceeaşi lună au mai fost afectate 33.500 de hectare de teren arabil, 22.500 de hectare de păşuni şi fâneţe, 5.700 de hectare de păduri, precum şi 34 de drumuri naţionale, 93 de drumuri judeţene şi 120 de drumuri comunale, o parte dintre acestea devenind impracticabile. Pentru a veni în ajutorul oamenilor care suferă din cauza inundaţiilor, companiile de asigurări, care practică riscul de catastrofă, au decis să se implice activ, printr-o amplă campanie. Iniţiativa este susţinută de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi vizează în principal informarea populaţiei cu privire la necesitatea încheierii de asigurări de locuinţe.

CSA sprijină şi campania lansată de companiile de asigurări, demarată prin recondiţionarea clădirii în care funcţionează şcoala şi grădiniţa din satul Şerbeşti, din judeţul Bacău, una dintre cele mai afectate localităţi din România în urma inundaţiilor din vara acestui an. Lucrările de renovare ale instituţiei şcolare vor fi finalizate înainte de 13 septembrie, prima zi a noului an şcolar. Cei 86 de elevi şi copii preşcolari din satul Şerbeşti vor primi din partea companiilor de asigurări rechizite, haine şi calculatoare. În plus, şcoala va fi protejată printr-un produs de asigurare, astfel încât în viitor să se poată beneficia de despăgubiri, în cazul repetării fenomenelor naturale extreme din acest an.
Campania demarată de piaţa de asigurări vizează şi recondiţionarea grădiniţei din localitatea Blăgeşti, judeţul Bacău, care a fost afectată, la rândul ei, de inundaţiile din această vară.

SURSA: http://www.jurnalul.ro

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed